Canada nu va mai bombarda Statul Islamic

Data publicării:
avion militar canada GettyImages-21 oct 15

Justin Trudeau a anunţat că va încheia misiunea de luptă a avioanelor canadiene care bombardează în Irak şi Siria. Noul şef al executivului canadian a spus că îşi va respecta promisiunile electorale în acest sens, dar nu a spus când aeronavele se vor întoarce acasă. Liderul de la Ottawa a dat de înţeles că ţara sa se va concentra mai mult pe acordarea de ajutoare umanitare şi pe antrenarea trupelor locale.

Am promis că vom continua să participăm într-un mod responsabil, care să ţină cont de rolul important pe care Canada îl joacă în lupta împotriva Statului Islamic”, a declarat Justin Trudeau, premierul desemnat al Canadei.

În paralel, Statele Unite au semnat cu Rusia un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două ţări deasupra Siriei. Documentul include reguli ce trebuie urmate de echipajele de zbor şi impune noi protocoale de comunicare. Cu toate acestea, Washingtonul a spus foarte clar că acordul nu înseamnă cooperare cu Rusia sau aprobarea intervenţiei ruseşti în Siria.

Credem în continuare că strategia Rusiei în Siria este contraproductivă şi că susţinerea lor pentru regimul Assad nu va face decât să înrăutăţească războiul civil din Siria”, spune Peter Cook, purtător de cuvânt al Pentagonului.

Rusia a salutat memorandumul cu Statele Unite, dar a spus că Moscova şi-a dorit o cooperare mai strânsă cu Washington.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tesla i-a salvat viața în mijlocul incendiului din Los Angeles: Funcția secretă care l-a ajutat să scape din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali