Un britanic care s-a filmat în timp ce priza cocaină de pe mormântul lui Pablo Escobar spune că și-a pierdut familia și a început să primească amenințări cu moartea.
Steven Semmens, în vârstă de 35 de ani, se afla în Itagui, în Columbia, la începutul anului, când a fost filmat prizând cocaină de pe mormântul liderului de cartel. El a declarat că a fost „un gest de respect”, însă acum a fost dat afară din țara în care locuiește familia sa.
Semmens a primit interdicție de a intra în Columbia timp de cinci ani și nu își mai poate vedea iubita și gemenii.
„Oamenii mi-au trimis amenințări cu moartea. Spun că dacă mă găsesc mă vor jupui de viu. Nu pot să îmi văd copiii și asta mă doare cel mai tare”, a declarat bărbatul pentru Mirror.
După ce imaginile s-au viralizat în luna aprilie, bărbatul a fost nevoit să își găsească o ascunzătoare și să se deghizeze, însă polițiștii tot au reușit să îi dea de urmă.
„Mi s-a părut amuzant la început, dar acum mi-e rușine de ceea ce am făcut. Toată lumea spune că este dezgustător și că am creat o imagine proastă Columbiei”, mai spune britanicul.
Steven Semmens spune că cel care l-a filmat este un asasin plătit al cartelului Medellin, pe care l-a cunoscut într-un bar. Un britanic care s-a filmat în timp ce priza cocaină de pe mormântul lui Pablo Escobar spune că și-a pierdut familia și a început să primească amenințări cu moartea.
Steven Semmens, în vârstă de 35 de ani, se afla în Itagui, în Columbia, la începutul anului, când a fost filmat prizând cocaină de pe mormântul liderului de cartel. El a declarat că a fost „un gest de respect”, însă acum a fost dat afară din țara în care locuiește familia sa.
Semmens a primit interdicție de a intra în Columbia timp de cinci ani și nu își mai poate vedea iubita și gemenii.
„Oamenii mi-au trimis amenințări cu moartea. Spun că dacă mă găsesc mă vor jupui de viu. Nu pot să îmi văd copiii și asta mă doare cel mai tare”, a declarat bărbatul pentru Mirror.
După ce imaginile s-au viralizat în luna aprilie, bărbatul a fost nevoit să își găsească o ascunzătoare și să se deghizeze, însă polițiștii tot au reușit să îi dea de urmă.
„Mi s-a părut amuzant la început, dar acum mi-e rușine de ceea ce am făcut. Toată lumea spune că este dezgustător și că am creat o imagine proastă Columbiei”, mai spune britanicul.
Steven Semmens spune că cel care l-a filmat este un asasin plătit al cartelului Medellin, pe care l-a cunoscut într-un bar.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media