Prinţul George va avea miercuri a doua sa apariţie publică de la venirea sa pe lume, la 22 iulie. Naşterea micuţului a fost mediatizată în întreaga lume şi anunţată cu surle şi trâmbiţe. Acum, botezul va fi rezervat doar familiei şi rudelor apropiate. Cu această decizie, William şi Kate se abat de la tradiţia regală şi dovedesc că sunt nişte părinţi moderni. După ce au anunţat că naşii micului prinţ vor fi şase buni prieteni şi nu vreo rudă din rândul nobilimii, Ducele şi Ducesa de Cambridge au ales pentru botez un loc de suflet.
„Trupul Dianei a fost depus aici, la Palatul Saint James, înainte de funeralii, şi cred că acesta a fost un element decisiv. Şi tot aici Kate a primit comuniunea în urmă cu ceva timp”, a explicat biograful Casei regale.
Presa din regatul britanic scrie că prinţul Harry, fratele tatălui, şi Pippa Middleton, sora mamei, se numără printre cei şase naşi ai prinţului George. 60 de oaspeţi vor fi prezenţi la ceremonia care va dura 45 de minute şi pe care lumea nu o va putea vedea în direct, aşa cum a putut urmări nunta prinţului William cu Kate. Fotografii oficiale de la botez vor fi făcute publice după încheierea evenimentului.
Cu ocazia botezului regal, în Marea Britanie vor fi lansate nouă monede speciale. Una dintre ele este bătută în platină şi valorează 50.000 de lire sterline.