Boris Johnson: Măştile sunt foarte importante şi oamenii ar trebui să le poarte în spaţiile închise

Data publicării:
premierul britanic Boris Johnson îşi pune mâna în cap în timp ce poartă mască
Premierul britanic, Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson a recunoscut că „măştile sunt foarte importante în spaţiile închise” şi a declarat că oamenii ar trebui să poarte măşti de protecţie în astfel de spaţii, precum magazinele, informează Reuters, preluată de Agerpres.

„Da, cred că este foarte important să-ţi acoperi faţa în magazine", a spus Boris Johnson.

Boris Johnson a adăugat că guvernul britanic va anunţa în următoarele câteva zile ce „instrumente de aplicare” vor fi utilizate

„În ceea ce priveşte modul în care vom face acest lucru, dacă ele vor fi obligatorii sau nu, vom analiza recomandările şi vom anunţa ceva în zilele următoare”, a precizat Johnson.

Premierul britanic a mai spus că autorităţile au virusul sub control în întreaga ţară şi a subliniat necesitatea ca acesta să fie menţinut sub control.

În luna aprilie, Boris Johnson a fost internat de urgenţă în spital după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri