Bolnav de cancer, Ronnie Wood a refuzat chimioterapia

Data actualizării: Data publicării:
ronnie

Ronnie Wood, chitarist al formaţiei The Rolling Stones, a declarat într-un interviu că nu a luat în calcul chimoterapia, însă nu din cauză că nu ar fi avut rezultate, ci pentru că ar fi rămas fără păr, potrivit news.ro.

În timpul unei consultaţii de rutină, Ronnie Wood a descoperit că are cancer la plămân. El a primit diagnosticul în luna mai şi a fost operat de cinci ori. În urma operaţiilor i-a fost scoasă o parte dintr-un plămân. 

Wood, în vârstă de 69 de ani, care a fumat timp de 50 de ani, a renunţat la fumat înainte de naşterea gemenelor sale. El a declarat pentru că nu a luat în calcul chimioterapia: "A fost mai mult din cauză că aş fi pierdut părul. Acest păr nu pleacă nicăieri. Am spus: În niciun caz. Şi am continuat să cred că totul va fi bine". 

”Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”, a spus el, adăugând că s-a pregătit să spună ”rămas bun” familiei sale după ce a primit diagnosticul.

Chitaristul a avertizat: "Oamenii trebuie să se controleze. Am fost foarte norocos, dar am avut mereu un înger păzitor. În mod firesc nu ar fi trebuit să mai fiu aici", mărturisind că a fost suprins că nu s-a îmbolnăvit mai devreme, având în vedere stilul de viaţă pe care l-a dus.

El a mai scris pe Twitter că se simte bine şi este gata să se întâlnească cu fanii în turneul care începe luna viitoare. 

Ronald David Wood, născut pe 1 iunie 1947, în Hillingdon (Anglia), este chitarist şi compozitor. Şi-a început cariera de chitarist ca membru al trupei The Birds, în 1964. A devenit cunoscut ca parte a formaţiei Faces, din care făcea parte şi Rod Stewart, şi a Jeff Beck Group. În 1975, el s-a alăturat formaţiei The Rolling Stones, la invitaţia prietenului său Keith Richards, după plecarea lui Mick Taylor din trupă. Primul album al grupului la înregistrarea căruia a participat Wood este ”Black and Blue” (1976).

Pe lângă materialele de studio şi turneele realizate cu The Rolling Stones, Ronnie Wood a lansat şapte albume solo, cel mai recent - ”I Feel Like Playing” - datând din 2010.

Ca membru al grupului The Rolling Stones, el a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989, iar a doua oară, ca membru al Faces, în aprilie 2012.

Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără ”Their Satanic Majesties Request” (1967), ”Beggars Banquet” (1968), ”Let It Bleed” (1969), ”Sticky Fingers” (1971), ”Exile on Main St” (1972), ”It's Only Rock 'n Roll” (1974), ”Tattoo You” (1981), ”Steel Wheels” (1989), ”Voodoo Lounge” (1994), şi ”Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din: Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe).

Formaţia britanică a concertat la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului ”A Bigger Bang”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...