Armata siriană a anunţat oficial că a recucerit oraşul Alep. Informaţia fusese făcută publică ieri de Observatorul sirian pentru Drepturile Omului, care a anunţat că ultimii luptători rebeli au fost evacuaţi din oraş.
Oficialii sirieni spun că ultimii rebeli au părăsit oraşul care este, astfel, sub controlul total al armatei. Este cea mai importantă victorie pentru trupele fidele lui Bashar al-Assad de la începutul războiului civil, în martie 2011. Lupta pentru Alep, una dintre cele mai încrâncenate din războiul civil sirian, a început în vara anului 2012. Ostilităţile au făcut cel puţin 21.000 de morţi şi au transformat oraşul – sit istoric din patrimoniul UNESCO - într-un uriaş morman de moloz.