Bărbat condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a omorât sora, eliberat pentru că a fost iertat de părinți

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare
FOTO: Getty Images

Un pakistanez condamnat la închisoare pe viață în 2019 pentru că și-a ucis sora, model pe rețelele sociale, a fost achitat și va fi eliberat pentru că a fost iertat de părinți conform legii islamice, a confirmat avocatul familiei.

Waseem Azeem a fost arestat în 2016, după ce a recunoscut că și-a ucis sora, Qandeel Baloch, care avea 26 de ani, pentru că postase pe Facebook „imagini rușinoase”, spune el. Trei ani mai târziu a fost găsit vinovat de crimă și a fost condamnat la închisoare pe viață. Acum, însă, părinții lui au cerut să fie eliberat, a declarat avocatul familiei, Sardar Mahboob, potrivit The Guardian.

Legea islamică din Pakistan permite familiei victime unei crime să îl grațieze pe criminalul condamnat. Fapta lui Waseem Azeem a declanșat un val de furie în toată țara în 2016 și chiar de atunci au existat voci care au afirmat că bărbatul nu va sta prea mult în închisoare, pentru că era posibil să fie iertat de părinți.

Avocatul a mai spus că Azeem ar putea fi eliberat săptămâna aceasta, după finalizarea documentelor.

Mama bărbatului și, în același timp, a tinerei ucise, Anwar Bibi, a fost entuziasmată de hotărârea judecătorească. „Sunt fericită pentru că fiul meu a fost achitat, dar suntem încă tristi pentru că am pierdut-o pe fiica noastră”, a spus ea.

Qandeel Baloch a fost găsită sugrumată în casa ei de lângă orașul Multan din provincia Punjab. Fusese ucisă după ce a postat pe Facebook imagini cu ea împreună cu un cleric musulman, muftiul Abdul Qawi, care a fost ulterior arestat pentru presupusa implicare a acestuia în crimă.

Clericul a fost eliberat ulterior, pentru că poliția a spus că nu a putut dovedi că există o legătură între el și crimă.

Anual, aproape 1.000 de femei pakistaneze sunt ucise de rude apropiate în așa-numitele „crime din onoare”, pentru că nesocotesc regulile conservatoare privind dragostea și căsătoria. Faptele sunt considerate crime și pedepsite ca atare, însă legea islamică din Pakistan permite familiei unei victime să-l ierte pe ucigaș, ceea ce înseamnă că mulți condamnați pentru crime din onoare ajung să fie eliberați.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile