Mai multe avioane iordaniene au bombardat obiective ale reţelei teroriste Stat Islamic în Siria
Postul public de televiziune Jordan TV nu a nominalizat obiectivele bombardate de avioanele iordaniene, dar presa locală relatează că au fost vizate ţinte din Raqqa, un fief al grupării teroriste, informează Jordan Times.
Armata a confirmat într-un comunicat că noi raiduri aeriene au fost efectuate, dar nu a precizat în ce ţară, anunţă Mediafax. Potrivit CNN, avioane militare ale Statelor Unite au bombardat de asemenea obiective ale grupării Statul Islamic joi.
Reţeaua teroristă Statul Islamic a difuzat, marţi, o înregistrare video în care prezintă executarea prin incendiere a pilotului militar iordanian Maaz al-Kassasbeh.
Guvernul Iordaniei a confirmat asasinarea pilotului militar şi a promis că va răzbuna asasinarea pilotului militar Maaz al-Kassasbeh.
Iordania a executat miercuri doi deţinuţi, între care şi irakianca Sajida al-Rishawi, a cărei eliberare fusese cerută de gruparea Statul Islamic. Cel de-al doilea deţinut executat este Ziad al-Karbouli, care a fost unul dintre locotenenţii fostului lider Al-Qaida în Irak, Abu Musab al-Zarqawi, şi care a fost condamnat la moarte în 2008 pentru plănuirea unor atacuri teroriste în Iordania şi Irak.