Auschwitz, 70 de ani de la eliberare. Supraviețuitor: „O lună era cât o eternitate”

Data publicării:
Auschwitz GC

La șapte decenii de când evreii aflaţi în lagărul morţii planificate au fost eliberaţi, Auschwitz este în continuare un loc în care memoria cu greu îşi poate găsi liniştea.

„Sunt adesea întrebat cât timp am stat în Auschwitz. Răspunsul meu este: Nu știu! Însă ceea ce știu este că un minut în Auschwitz era cât o zi întreagă, o zi - cât un an, iar o lună - o eternitate”, a spus un supraviețuitor.

La ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului au participat atât supraviețuitorii taberelor naziste de exterminare, cât și membrii caselor regale din Belgia și Olanda, președinții francez Francois Hollande, german Joachim Gauck, ucrainean, Petro Poroșenko, și cel polonez, Bronislaw Komorowski. Zeci de oameni au depus coroane și au aprins lumânari.

La ceremonia de la Auschwitz a fost reprezentat și președintele Klaus Iohannis.

„Au fost o serie de intervenţii, începând cu cea a preşedintelui Poloniei, continuând cu patru mărturii ale supravieţuitorilor. Au fost cele mai semnificative şi emoţionante”, a declarat la Digi24 Sergiu Nistor, consilier prezidențial.

„M-am întors să le spun „Adio!" mamei mele şi celor patru fraţi care au murit aici. Nu mi-am luat niciodată la revedere de la ei”, a povestit o supraviețuitoare a lagărului nazist.

O mărturie emoţionantă a fost oferită pentru CNN de către Elie Wiesel, un supravieţuitor de origine română al ororilor Holocaustului, premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1986.

Auschwitz a fost, desigur, un loc creat pentru prima dată în istorie de către Guvernul și Armata germane ca să aducă acolo oameni vii pentru a-i omorî pur și simplu. Nici până în ziua de astăzi nu am putut să înțeleg acest lucru. Nici măcar nu era în interesul lor național (n.red. - al germanilor)”, a spus el.

Deşi a lipsit de la ceremoniile organizate în Polonia, preşedintele rus Vladimir Putin a ţinut să trimită cu această ocazie un mesaj acid.

Faptele istorice sunt de netăgăduit, iar ele ne spun că naționaliștii ucraineni și alți colaboratori, complotiștii lui Hitler, au participat la distrugerea poporului evreu, distrugerea evreilor din Liov, Odessa, Kiev și din alte orașe din Ucraina. Naziștii din țările baltice au realizat o purificare etnică în Vilnius și Riga, Kaunas și Tallinn”, a spus președintele rus.

Cunoscut drept cel mai mare centru de exterminare nazist, Auschwitz era format de fapt din trei lagăre conduse de temutele trupe SS. Deţinuţii erau ucişi în camerele de gazare sau lichidaţi de plutonul de execuţie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”