Jan și Els au fost căsătoriți timp de aproape cinci decenii. La începutul lunii iunie, cei doi au murit împreună după ce doctorii le-au administrat substanțe letale. În Olanda, această practică legală rară se numește eutanasiere dublă. În ultimii ani, însă, din ce în ce mai multe cupluri au ales să își pună capăt zilelor în acest fel, relatează BBC.
Cu trei zile înainte să își dea ultima suflare, rulota lui Jan și Els era parcată într-un port scăldat de soare din Friesland, în nordul Olandei. Cei doi și-au trăit cea mai mare parte a vieții de cuplu în rulote sau bărci.
„Am încercat uneori să trăim într-o grămadă de pietre - o casă”, glumește Jan. „Dar nu funcționează.”
El are 70 de ani și stă pe scaun cu un picior îndoit sub șezut, în singura poziție care îl ajută să își amelioreze durerea de spate. Soția lui, Els, în vârstă de 71 de ani, suferă de demență. Acum, ea se chinuie chiar și să vorbească.
„Ăsta este foarte bun”, a spus Els, ridicându-se în picioare cu ușurință și arătând cu degetul spre corpul ei. „Dar ăsta este groaznic”, a mai spus ea, arătând înspre cap.
Jan și Els s-au întâlnit la grădiniță - au fost împreună aproape toată viața lor. Când era tânăr, Jan a fost jucător de hochei în echipa de tineret a naționalei Olandei și, apoi, a devenit antrenor. Els era profesoară de școală primară.
Dar ceea ce i-a apropiat cel mai mult a fost dragostea lor pentru apă, bărci și navigație. Cei doi au trăit pe barcă când erau tineri; mai târziu, și-au cumpărat o barcă de transport cu care au reușit să își câștige existența cărând mărfuri pe canalele navigabile ale Olandei.
„Dacă iei multe medicamente, trăiești ca un zombi”
Jan a suferit o operație la spate în 2003, dar durerile au continuat. A renunțat la tratamentul cu analgezice și nu a mai putut lucra. Uneori, vorbeau despre eutanasie - Jan le-a explicat celor dragi că nu mai vrea să trăiască cu aceste limitări fizice.
„Dacă iei multe medicamente, trăiești ca un zombi”, a spus Jan. „Așadar, cu durerea pe care o am și cu boala lui Els, cred că trebuie să îi punem capăt.” Când Jan spune „să îi punem capăt” se referă la viață.
Cei doi s-au alăturat grupului NVVE - o organizație din Olanda care militează pentru „dreptul la moarte”.
În 2018, Els și-a încheiat activitatea de profesoară. Când i-au apărut primele simptome de demență, ea s-a ferit de doctori - probabil, pentru că a fost martoră la declinul psihic și moartea tatălui ei care suferea de Alzheimer. La un moment dat, însă, simptomele ei nu mai puteau fi ignorate.
După ce Els a aflat că problema ei de sănătate nu avea să se mai îmbunătățească, ea împreună cu Jan și fiul lor au început să discute despre dubla eutanasiere - moartea în cuplu.
În Olanda, eutanasierea și sinuciderea asistată sunt legale dacă cineva face o cerere în acest sens, iar suferința lor - fizică sau psihologică - este evaluată de doctori ca fiind „insuportabilă”, fără nicio șansă de îmbunătățire.
Fiecare persoană care cere moartea asistată este ajutată de doi doctori - al doilea verifică evaluare primului.
Peste 9.000 de oameni au fost eutanasiați în Olanda în 2023
În 2023, 9.068 de oameni au murit prin eutanasiere în Olanda, reprezentând 5% din numărul total de decese. Au existat 33 de cazuri de eutanasiere dublă - adică 66 de persoane care au murit în cuplu.
Cazurile sunt foarte complexe, în special dacă una dintre persoane suferă de demență, fiind cu atât mai greu de determinat dacă au capacitatea de a-și da acordul.
„Mulți doctori nici nu iau în considerare eutanasierea unui pacient cu demență”, a explicat Dr. Rosemarijn van Bruchem, un medic geriatru și etician de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam.
„Voi ajunge să nu mai pot face lucrurile care sunt importante pentru mine? Voi ajunge să nu mai îmi recunosc familia? Dacă poți exprima asta destul de bine, dacă este clar atât pentru doctorul care este dispus să facă eutanasierea, precum și de al doilea doctor care este specializat în competență mintală, frica existențială a ceea ce va urma poate fi un motiv pentru a lua în considerare eutanasierea.”
Medicul lor generalist nu a vrut să se implice, astfel că Jan și Els au apelat la o clinică mobilă de eutanasiere - Centrul de Expertiză în Eutanasie. Clinica s-a ocupat anul trecut de 15% din cazurile de moarte asistată în Olanda și, în medie, aprobă în jur de o treime dintre cererile pe care le primește.
În cazul cuplurilor care doresc să își pună capăt zilelor împreună, medicii trebuie să se asigure că unul dintre parteneri nu îl influențează pe celălalt.
Dr. Bert Keizer a participat la două cazuri de eutanasiere dublă și își amintește de o situație în care îl suspecta pe bărbat că încearcă să o forțeze pe soția lui să moară împreună cu el.
Când a vorbit cu ea singură, femeia i-a spus doctorului că „avea atât de multe planuri”. Ea știa că soțul ei este grav bolnav, dar nu avea de gând să moară cu el.
Procedura de eutanasiere a fost oprită, iar bărbatul a murit din cauze naturale. Soția lui este încă în viață.
Un fost premier al Olandei și soția sa au ales moartea asistată
Dr. Theo Boer, profesor de etică medicală la Universitatea Teologică Protestantă, este unul dintre puținii olandezi care au criticat în public practica eutanasierii. El crede că progresele făcute în îngrijirea paliativă de multe ori face ca eutanasierea să nu mai fie necesară.
„Cred că moartea facilitată de un doctor poate fi justificată, dar asta trebuie să fie o excepție”, a spus Boer, care este îngrijorat de impactul pe care îl au cazurile de eutanasiere dublă asupra publicului, în special după ce unul din foștii premieri ai Olandei și soția sa au ales să moară împreună anul acesta.
Jan și Els nu simțeau că își vor pune capăt zilelor prea repede. „Mi-am trăit viața, nu mai vreau durere”, a spus Jan. „Viața pe care am trăit-o, devenim prea bătrâni pentru asta. Credem că trebuie să îi punem capăt.”
Doctorii au determinat că Els încă are capacitatea de a decide singură că vrea să moară - dar acest lucru s-ar putea schimba dacă boala ei progresează.
Decizia cuplului a fost foarte dificilă pentru fiul lui Jan și Els. „Nu vrei să îți lași părinții să moară”, a explicat Jan. „Așa că au fost lacrimi - fiul nostru a spus că 'vor veni vremuri mai bune' - dar nu și pentru mine.”
Els este de aceeași părere. „Nu există o altă soluție.”
„Ultima oră a fost dificilă”, a spus fiul celor doi. „Doctorii au venit și totul s-a întâmplat foarte repede - și-au urmat rutina și apoi este doar o chestiune de câteva minute.”
Els van Leeningen și Jan Faber au murit împreună prin eutanasiere pe data de 3 iunie 2024.
Rulota lor nu a fost pusă la vânzare. Fiul cuplului a decis să o mai păstreze o vreme și să meargă în vacanță cu soția și copiii lor.
„O să o vând până la urmă. Mai întâi vreau să fac câteva amintiri pentru familie.”
Editor : Raul Nețoiu