Momentul în care deputaţii afgani au simţit suflul exploziei din exteriorul complexului a fost surprins de camere. Membrii Parlamentului au fost evacuaţi imediat de forţele de securitate, care s-au angajat în lupta cu atacatorii. Potrivit autorităţilor de la Kabul, cel puţin şase talibani au murit în urma atacului.
De altfel, atacul a şi fost revendicat de talibani, care se află în ultimul timp în ofensivă. Ei au reuşit să cucerească un district din nordul Afganistanului, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea armatei afgane de a controla situaţia, după retragerea trupelor NATO.