Arseni Iaţeniuk: Ucraina este pregătită să ocupe locul Rusiei în cadrul G8

Data publicării:
arseni iateniuk - 6491576-AFP Mediafax Foto-MAURIZIO GAMBARINI-3

Foto: Mediafax

Dacă G8 are un loc vacant, Ucraina este pregătită să-l ocupe”, a declarat Arseni Iaţeniuk, provocând aplauze în sală.

Totuşi, în mesajul meu către liderii G7, vreau să subliniez că a venit timpul să creăm un nou sistem mondial de securitate şi să-i tragem la răspundere pe cei care pun în pericol această securitate”, a adăugat el, potrivit agenţiei UNIAN, citată de Mediafax.

Excluderea Rusiei din grupul celor mai industrializate state, la care a aderat ca membru cu drepturi depline în 2002, este una dintre sancţiunile internaţionale luate în considerare în urma alipirii Crimeei la Rusia, marţi.

Celelalte şapte state membre - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite - şi-au suspendat deja participarea la reuniunile în vederea pregătirii summitului G8 prevăzut în iunie la Soci, în Rusia, în semn de protest faţă de încălcarea suveranităţii Ucrainei de către Moscova.

Premierul britanic, David Cameron, a declarat miercuri că summitul G7, convocat luni la Haga de către Barack Obama, ar trebui să discute „excluderea permanentă a Rusiei” din G8.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri