Pe harta lumii sunt câteva ţări care şi-au declarat oficial arsenalul nuclear: Statele Unite, Rusia, China, India, Pakistan, iar în Europa - Franţa şi Marea Britanie. Iranul şi Coreea de Nord nu au declarat niciodată ce arme de distrugere în masă deţin.
Statele Unite au dat startul înarmării şi au anunţat lumea întreagă că deţin bomba atomică lansând-o în 1945 deasupra oraşului japonez Hiroshima. Până acum, americanii au efectuat peste 1000 de teste nucleare, mai multe decât toate celelalte ţări laolaltă, şi deţin 7650 de focoase, din care 3000 au fost însă scoase din uz.
După cel de-al doilea Război Mondial, nici ruşii nu au stat degeaba şi, cu ajutorul informaţiilor furnizate de spioni, Uniunea Sovietică a testat primul dispozitiv atomic în 1949. De atunci, arsenalul său l-a depăşit pe cel al americanilor şi a ajuns la 8420 de focoase nucleare. 4000 vor fi neutralizate.
Locul trei în topul ţărilor cu cele mai multe focoase nucleare îi revine Franţei: 300. A început testele nucleare în 1960 şi de atunci a efectuat peste 200.
Şi Marea Britanie a dezvoltat un program nuclear, început în colaborare cu Statele Unite. În prezent, Regatul Unit deţine 225 de focoase.
China este o altă putere nucleară a lumii. Regimul comunist a început înarmarea nucleară în 1950, după ce americanii şi-au mutat o parte din arsenal în zona Pacificului, în timpul războiului coreean. Chinezii au testat cu succes primul dispozitiv nuclear în 1964 şi deţin acum 240 de focoase.