Amenda pe care trebuie să o plătească pasagerul unui avion după ce a avut un comportament neadecvat la bord

Data actualizării: Data publicării:
dare de condensare lasate de un avion
Foto: Profimedia

Un pasager al unei companii aeriene a fost pus să plătească banii pe care compania i-a dat pe combustabil după ce a avut un comportament neadecvat în timpul zborului, scrie People.

Potrivit Poliției Federale Australiene, un bărbat în vârstă de 32 de ani din Australia de Vest a avut un comportament neadecvat în timpul unui zbor de la Perth la Sydney. Astfel, la scurt timp de la decolare pilotul a fost nevoit să facă cale întoarsă și să se întoarcă la Perth, ceea ce a însemnat o risipă de combustibil.

Pasagerul buclucaș este obligat să plătească aproape 6.000 de dolari pentru a acoperi costurile combustibilului consumat. De asemenea, instanța din Perth l-a amendat cu 6 055 de dolari, ceea ce înseamnă că abaterea sa din timpul zborului are un preț total de 11 861 de dolari.

Bărbatul a pledat vinovat pentru două infracțiuni, inclusiv „o acuzație de comportament turbulent pe o aeronavă” și „o acuzație de nerespectare a instrucțiunilor de siguranță”, conform comunicatului emis de compania de zbor.

„Acest incident ar trebui să servească drept avertisment că un comportament infracțional la bord poate avea un cost ridicat pentru infractor”, a declarat Shona Davis, superintendentul interimar al AFP, într-o declarație.

Amenzile pentru cei care nu se comportă adecvat în avion nu sunt o noutate. O femeie a plătit 40.000 de dolari companiei American Airlines după ce a amenințat echipajul de zbor și a înjurat. Căpitanul a decis în cele din urmă să se întoarcă la Phoenix, deoarece echipajul „nu și-a putut continua îndatoririle”, ceea ce a dus la redirecționarea mai multor zboruri.

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri