Alexis Tsipras, discurs aplaudat în PE: „Grecia a fost transformată într-un laborator de testare a austerităţii”

Data publicării:
alexis tsipras la bruxelles facebook

Premierul Greciei pare să facă un pas înapoi. Într-o scrisoare trimisă creditorilor internaţionali, Alexis Tsipras cere un împrumut eşalonat pe trei ani şi promite că în schimbul banilor va trece la reforma pensiilor şi a salariilor. Nu explică şi ce ce înseamnă această reformă, dar anunţă că dă detalii mâine.

În discursul său din Parlamentul European, premierul grec a dat asigurări că Atena este pregătită să facă reforme şi noi sacrificii pentru a primi în continuare finanţare externă. I-a asigurat pe aleşii europeni de bunele sale intenţii şi a acuzat guvernele precedente că n-au făcut nimic pentru a reforma Grecia. Pentru a fi şi mai convingător, Alexis Tsipras a apelat şi la sensibilitatea parlamentarilor şi a cetăţenilor europeni. El a atras atenţia că dintre toate popoarele lovite de criză în ultimii cinci ani, cel elen a suferit cel mai mult.

"În ultimii cinci ani, poporul grec a făcut eforturi imense să se adapteze la condiţii dificile, dar acest lucru le-a erodat răbdarea, iar acest lucru nu este caracteristic doar Greciei, ci şi pentru alte state. Respectăm sacrificiile şi eforturile pe care le-au făcut, respectăm deciziile dificile pe care guvernele lor le-au avut de luat. În multe state europene au fost implementate programe de austeritate, dar în nicio ţară aceste programe nu au fost atât de dure şi aplicate pe perioade atât de lungi ca în cazul Greciei şi nu este o exagerare dacă spun că ţara mea, în ultimii cinci ani, a fost transformată într-un laborator de testare a austerităţii. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm faptul că acest experiment a eşuat”, a spus Alexis Tsipras.

Aseară, liderii din zona euro şi-au păstrat până în ultimul moment speranţa că premierul grec le va prezenta planul economic pe care l-a promis. Însă, încurajată şi de votul popular de la referendum, delegaţia Greciei a venit la negocieri la fel ca în ultimele cinci luni - fără cravate, cu mâinile în buzunare, dar cu un zâmbet larg pe faţă. Şi, cel mai important, fără nicio propunere concretă de reforme. Atitudinea i-a înfuriat pe liderii zonei euro.

Grecia trebuie să facă propuneri serioase şi credibile. Le aşteptăm, ele au fost cerute şi trebuie prezentate. Apoi, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, de solidaritate, dar şi de rapiditate”, a spus Francois Hollande, preşedintele Franţei.

„Susţin că nu este o chestiune de săptămâni, ci de câteva zile. Încă mai credem că solidaritatea la nivel european şi responsabilitatea la nivel naţional, ceea ce are fiecare parte de oferit, sunt inseparabile. Cu alte cuvinte, fără solidaritate nu există posibilitatea de a oferi ajutor, fără solidaritate şi reforme este imposibil să ajungem unde dorim”, a spus și Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Concret, liderii europeni i-au dat Greciei un ultimatum de aproximativ două zile pentru a prezenta un plan concret de reforme pe termen lung, şi alte două zile pentru a încheia un acord cu creditorii.

Hotărârea liderilor europeni merge şi mai departe: dacă şi noile negocieri eşuează, nicio variantă nu mai este exclusă, inclusiv părăsirea Zonei Euro de către Grecia. Acest lucru ar putea atrage după sine chiar părăsirea Uniunii Europene.

Alegerea ta este foarte simplă. Cum vrei să rămâi în istorie. Ca un accident electoral care şi-a sărăcit poporul sau ca un lider revoluţionar care a modernizat ţara? Arată că eşti un lider real şi nu un profet mincinos”, a spus Guy Verhofstadt, europarlamentar.

Grecia fierbe în aşteptarea unui acord

Pe de altă parte, criza din Grecia împarte Europa în două. Liderii din nordul continentului nu vor să audă de un acord cu Atena, dacă Tsipras nu admite măsurile de austeritate, dar cei din sud par dispuşi la concesii. Împărţite sunt şi părerile europenilor simpli: unora nu le pasă, alţii se tem de consecinţe dacă Grecia iese din uniunea monetară. Cert este că finanţele şi economia grecilor sunt pe buza prăpastiei. Multe afaceri sunt în pragul falimentului.

Grecii sunt tot mai neliniştiţi şi se tem pentru viitorul lor.

Situaţia este groaznică, este dezastruoasă. Am votat "DA" pentru că mi-am dat seama că se va întâmpla ceva similar. Grexitul pare cât se poate de posibil”, spune un grec.

Numai în momentul în care vom reveni la moneda noastră naţională şi ne vom rupe de Uniunea Europeană ne vom rezolva problemele”, crede altul.

Pentru că sunt foarte puţini bani în circulaţie, oamenii de afaceri se descurcă din ce în ce mai greu şi gândesc cu groază la faliment.

Dacă piaţa va continua în acest fel, voi ajunge să am datorii de 5.000 de euro într-o lună. Deja sunt pe minus cu 4.000 de euro pe care i-am luat din economiile mele. Nu câştig nimic acum. Am trei copii şi nu câştig nimic”, spune un antreprenor grec.

Situaţia din Grecia provoacă adevărate dezbateri în ţările din zona euro. Fie că este vorba de Spania, Italia sau Germania, o adevărată prăpastie se cască între susţinătorii Greciei şi opozanţii ei.

Nu le-aş da grecilor un al treilea bailout. Îmi pare rău. Ar trebui să părăsească zona euro şi să nu ne mai bată la cap”, spune un spaniol.

„Dacă ceea ce Grecia cere este rezonabil pentru Europa, cea mai bună opţiune ar fi un acord mai degrabă decât o ruptură”, spune altul.

Trebuie să le dăm bani şi să-i ajutăm pe greci. Dacă nu-şi pot plăti datoria, vom avea şi noi probleme”, afirmă un italian.

Sunt iritat de faptul că trimitem încontinuu bani în Grecia, bani pe care probabil nu îi vom mai vedea niciodată, asta în vreme ce Grecia nu simte nevoie să facă ceva pentru ei”, vine însă o opinie din Germania.

Băncile din Grecia rămân închise cel puţin până mâine, iar restricţiile la retragerile de numerar ar putea continua pentru încă şi mai mult timp.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...