AIEA a adoptat o rezoluţie care critică Iranul, după ce Teheranul a dezactivat două camere de supraveghere a activităților nucleare

Data actualizării: Data publicării:
Centrală nucleară în Iran.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a adoptat o rezoluţie care critică Iranul

Consiliul guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat miercuri seara, la Viena, cu o mare majoritate o rezoluţie prin care Iranul este criticat pentru lipsa sa de cooperare, au informat surse diplomatice, relatează AFP.

Textul depus de Statele Unite şi E3 (Regatul Unit, Franţa şi Germania) este primul critic la adresa Teheranului votat la agenţia ONU din iunie 2020, pe fondul escaladării programului nuclear iranian şi al blocajului negocierilor pentru a se reveni la acordul din 2015.

Documentul a fost aprobat de 30 de membri, doar Rusia şi China au votat împotrivă, au afirmat doi diplomaţi. Trei ţări (India, Libia, Pakistan) s-au abţinut.

Această rezoluţie cere Iranului să „coopereze” cu organismul ONU, care a deplorat într-un raport recent absenţa unor răspunsuri „credibile din punct de vedere tehnic” privind urme de uraniu îmbogăţit găsite în trei situri nedeclarate.

„Este esenţial ca Iranul să furnizeze toate informaţiile şi documentele considerate necesare de AIEA pentru a clarifica şi rezolva aceste probleme”, a insistat ambasadoarea SUA Laura Holgate în cursul discuţiilor premergătoare votului.

„Nu luăm aceste măsuri pentru a escalada confruntarea în scopuri politice. Nu căutăm o astfel de escaladare”, ci pur şi simplu „explicaţii credibile” pentru a închide în sfârşit acest dosar, a adăugat ea în răspuns la criticile de la Moscova şi Beijing.

Iranul a anunţat miercuri că a dezinstalat două camere de supraveghere amplasate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică pentru a-i supraveghea activităţile nucleare, în cadrul disputei sale cu occidentalii, mai relatează sursa citată de Agerpres.

Instalarea celor două camere de supraveghere „mergea dincolo de angajamentele Iranului în cadrul acordului cu AIEA”, a afirmat Organizaţia Iraniană pentru Energie Atomică (OIEA) într-un comunicat, fără a preciza la ce sit sau situri erau amplasate.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...