Informaţia a fost confirmată de un prelat, arestat în Peninsulă pentru agresiuni sexuale. El a declarat anchetatorilor că din reţeaua respectivă făceau parte nouă preoţi. În afara lor, mai erau implicaţi un carabinier şi directoarea unei agenţii matrimoniale, care alegeau minorii şi-i prezentau prelaţilor.
Multe dintre întâlniri ar fi avut loc chiar în biserici, contra unor sume care ajungeau până la 500 de euro.