Acuzat de crime împotriva umanităţii, ales preşedinte al Kenyei. Uhuru Kenyatta obţine 50,07% din sufragii

Data publicării:
3-53864

Prezenţa la urne a fost de 86%, au declarat oficialii de la Nairobi, citaţi de BBC. Principalul său rival, fostul premier Raila Odinga, acuză nereguli în procesul electoral şi va depune cel mai probabil o plângere la Comisia electorală kenyană.

Oficialii Comisiei Electorale Independente arată însă că procesul, deşi dificil şi complex, s-a desfăşurat în deplină transparenţă şi demonstrează credibilitate. S-a votat, spun ei, „cu calm şi răbdare”. De asemenea, participarea la vot a fost cea mai mare semnalată de când Kenya este republică independentă.

Curtea Penală Internaţională va judeca procesul în care Uhuru Kenyatta este acuzat că a provocat violenţele ce au urmat alegerilor din 2007. Atunci, liderul opoziţiei,Raila Odinga, şi şeful statului,Mwai Kibaki, s-au declarat amândoi învingători. În timpul confruntărilor ce au urmat, au fost ucise peste 1000 de persoane, iar circa 600.000 au fost nevoite să se refugieze.

La doar un pas de un război civil, după luni de zile, liderii politici au găsit soluţia unei guvernări de coaliţie: Kibaki a rămas preşedinte, iar Odinga a fost desemnat premier.

Uhuru Kenyatta este fiul lui Jomo Kenyatta, care a fost primul preşedinte al Keniei independente, între 1964 şi 1978. La aproape jumătate de secol de la venirea la putere a tatălui său, Uhuru Kenyatta va fi al patrulea şef de stat kenyan.

Potrivit Transparency International, statul african este considerat printre cele mai corupte din lume. În 2003, Organizaţia Naţiunilor Unite estima că 3,3 milioane de kenyeni erau în pericol de a muri de foame din cauza secetei din estul Africii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”