Manifestanţii au blocat principalul bulevard din Sofia iar apoi s-au deplasat spre sediul Parlamentului. Poliţiştii au intervenit în forţă, cu scuturi şi bastoane de cauciuc. O persoană a deschis focul de la un balcon asupra agenților, fiind reţinută imediat de forţele de ordine.
Mii de oameni s-au adunat şi în staţiunea Varna, unde au blocat drumul spre staţiunea Nisipurile de Aur. Manifestaţii au avut loc şi în alte oraşe de pe întreg teritoriul țării.
Protestele au început în urmă cu o săptămână, după ce facturile la electricitate au crescut cu 50 de procente.
Oamenii cer ca firmele din domeniul energiei electrice să fie naţionalizate, adică să revină sub controlul statului. În plus, ei vor ca energia electrică produsă la centrala nucleară de la Kozlodui să nu mai fie exportată, pentru a aproviziona piaţa internă.
Oamenii sunt însă nemulţumiţi de întreaga situaţie economică a ţării şi cer demisia premierului Boiko Borisov. Ministrul de Finanţe bulgar şi-a dat demisia în urma protestelor din ultimele zile.