ACTUALIZARE 20.00. 43 de oameni au murit şi opt au fost răniţi în cel mai grav accident rutier produs în Franţa în ultimii 33 de ani. Un autocar plin cu turişti s-a izbit violent de un camion. Cauzele exacte ale producerii accidentului nu au fost încă precizate. Cei mai mulţi dintre pasagerii autocarului erau vârstnici, aflaţi in vacanţă.
Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineţii într-o zonă împădurită, din apropierea oraşului Bordeaux. Un autocar în care se aflau 48 de oameni s-a ciocnit frontal cu un camion şi a luat foc, imediat după impact.
Mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe au ajuns la locul tragediei. Pentru 41 dintre pasagerii autocarului şi şoferii celor două vehicule implicate în accident nu se mai putea face însă nimic. Au murit în timpul impactului sau în incendiul care a urmat.
Francois Hollande, preşedintele Franţei: Suntem alături de familiile îndoliate şi le împărtăşim durerea. Este teribil. Autocarul transporta persoane care erau în excursie în zona aceea. La doar câteva minute după ce au pornit în călătorie, au murit.
Primele informaţii arată că şoferul camionului ar fi pierdut controlul asupra volanului, iar bărbatul care conducea autocarul nu a avut nicio şansă de a evita ciocnirea.
Manuel Valls, premierul Franţei: Este un şoc teribil pentru această regiune, pentru Gironde şi Aquitaine, un şoc teribil pentru Franţa şi azi, Franţa şi francezii sunt în doliu.
E cel mai grav accident care a avut loc în Franţa în ultimii 33 de ani.
Tragedia a avut loc în sud-vestul Franţei, în apropierea oraşului Bordeaux. Din primele informaţii, pasagerii autocarului erau persoane în vârstă care plecau în vacanţă.
Mai multe echipaje de pompieri şi salvare au ajuns la faţa locului. Pentru moment nu sunt cunoscute cauzele accidentului. Potrivit presei franceze, este cel mai grav accident care a avut loc în Hexagon, în ultimii 33 de ani.