Mai mulți oficiali europeni de rang înalt s-au întâlnit cu un important consilier în politică externă al lui Donald Trump în timpul summitului NATO care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington, în contextul în care aliații Americii se pregătesc pentru posibila realegere a fostului președinte republican. Keith Kellogg, un locotenent-general în retragere care a fost șeful de cabinet al Consiliului Național de Securitate al lui Trump, a declarat pentru Reuters că s-a întâlnit cu mai mulți oficiali europeni în ultimele zile, inclusiv miniștri de Externe. El nu a dezvăluit identitățile acelor oficiali străini și nici ce s-a discutat în timpul acestor întâlniri.
Kellogg, care este în contact cu Trump în mod regulat, a subliniat că nu vorbește în numele fostului președinte și nici al campaniei sale. Totuși, oficialii europeni sunt dornici să obțină orice informație despre politica externă a lui Trump în cazul în care acesta îl învinge pe președintele democrat Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie. În ultimele luni, diplomații străini s-au întâlnit regulat cu oficiali din Administrația Trump din perioada 2017-2021, scrie Reuters.
Care sunt principalele preocupări ale europenilor legate de posibila realegere a lui Trump
Printre principalele preocupări în capitalele europene se numără modul în care Trump va gestiona războiul din Ucraina și relația Americii cu NATO. Fostul președinte și aliații săi și-au exprimat scepticismul cu privire la trimiterea mai multor ajutoare către Ucraina, iar Trump a criticat în repetate rânduri țările NATO pentru cheltuielile prea mici alocate apărării.
Dezbaterea dezastruoasă luna trecută pentru președintele în exercițiu, democratul Joe Biden, care candidează pentru realegerea în funcția, pare să îi fi crescut șansele lui Trump. Fostul președinte îl conduce pe Biden cu 2,1 puncte procentuale la nivel național, conform FiveThirtyEight, în timp ce Biden avea un ușor avans înainte de dezbatere.
Postarea-dovadă
Deși Kellogg nu a dezvăluit cu cine s-a întâlnit, el a postat luni o imagine pe rețeaua de socializare X (fostă Twitter), descriind-o ca o "discuție informală" cu președintele Parlamentului Ucrainean, Ruslan Stefanciuk.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În iunie, Reuters a relatat că Kellogg și un alt consilier de-ai lui Trump i-au prezentat fostului președinte un plan de a încheia războiul din Ucraina, parțial prin condiționarea oricărui ajutor viitor către Kiev de acordul liderilor ucraineni de a se așeza la masa discuțiilor de pace cu Moscova.
Editor : Marina Constantinoiu