Video Mai multe tancuri israeliene au ocupat partea estică a orașului Rafah: „Obuzele au aterizat peste tot de ieri”

Data publicării:
tancuri israeliene în Rafah
Israelul le-a cerut civililor să părăsească jumătatea estică a Rafah. Foto: Captură ecran Digi24

Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind întreaga parte estică a oraşului din sudul Fâşiei Gaza, relatează Reuters.

Locuitorii vorbesc despre explozii şi focuri de armă aproape permanente în estul şi nord-estul oraşului, cu lupte intense între forţele israeliene şi militanţi din Hamas şi Jihadul Islamic, potrivit Agerpres. 

Hamas susţine că a prins în ambuscadă tancurile israeliene în apropierea unei moschei din estul oraşului, semn că soldaţii au avansat mai mulţi kilometri în Rafah.

Israelul le-a cerut civililor să părăsească jumătatea estică a Rafah, forţând zeci de mii de oameni să caute refugiu în afara oraşului.

De asemenea, Israelul susţine că nu poate câştiga războiul dacă nu ia cu asalt Rafah pentru a înlătura miile de luptători Hamas despre care crede că s-au refugiat aici. Hamas susţine că va lupta cu armata israeliană pentru a se apăra. Agenţiile de ajutor umanitar afirmă că luptele pun în pericol sute de mii de civili deja strămutaţi.

„Nu eşti în siguranţă, niciun loc din Rafah nu este sigur şi obuzele au aterizat peste tot de ieri”, a declarat Abu Hassan, de 50 de ani, care locuieşte într-o zonă din vestul Rafah printr-o aplicaţie de chat. „Încerc să plec dar nu-mi pot permite 2.000 de shekeli ca să cumpăr un cort pentru familia mea. Există o mişcare în creştere a populaţiei spre ieşirea din Rafah chiar din zonele de vest, deşi acestea nu au fost desemnate zone roşii de către ocupaţie. Armata loveşte întreg Rafahul, nu numai estul, cu obuze şi lovituri aeriene”, a mai spus el pentru Reuters.

Armata susţine că forţele sale din estul Rafah au descoperit gurile de intrare ale mai multor tuneluri şi că soldaţii israelieni au avut schimburi de focuri cu grupuri de combatanţi Hamas, ucigând mai mulţi dintre ei.

De asemenea, conform sursei citate, avioane israeliene au lovit mai multe situri de unde rachete şi obuze de mortieră au fost lansate spre Israel în ultimele zile, inclusiv către punctul de trecere Kerem Shalom.

Avansul armatei israeliene până pe drumul Salahuddin a încheiat încercuirea „zonei roşii” din care a ordonat evacuarea.

Perspectiva unei ofensive majore la Rafah în această săptămână a creat una dintre cele mai mari fisuri de generaţii între Israel şi cel mai apropiat aliat al său, SUA, care a blocat transporturi de arme către Israel pentru prima dată de la începerea războiului.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat joi că Israelul „va lupta cu unghiile” dacă trebuie. Într-un interviu pentru o televiziune americană, el a spus că speră că Israelul va depăşi dezacordurile cu preşedintele Joe Biden.

Convorbirile pentru încheierea unui armistiţiu s-au suspendat joi fără niciun acord pentru a pune capăt luptelor şi eliberarea ostaticilor capturaţi de Hamas în urma atacurilor de la 7 octombrie 2023 care au declanşat războiul.

Hamas susţine că a fost de acord la începutul săptămânii cu o propunere înaintată de mediatorii Qatar şi Egipt care a fost anterior acceptată de Israel. Acesta din urmă susţine însă că propunerea conţine elemente pe care nu le poate accepta.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei