Mai multe avioane americane au fost oprite la sol după ce NORAD a anunțat testul balistic al Coreei de Nord

Data actualizării: Data publicării:
Rachetă anti-aeriană în zbor
Coreea de Nord a testat mai multe rachete în ultima perioadă. Foto: Profimedia Images

O decizie neobișnuită de oprire la sol a fost emisă pentru mai mulți piloți americani pentru o scurtă perioadă de timp, în urma unei alerte a Comandamentului de Apărare Aerospațială Nord-Americană cu privire la un test balistic al Coreei de Nord, potrivit unui oficial citat de CNN.

Oficialul spune că decizia nu a fost emisă la nivel național și că este posibil să fi fost dată de o unitate regională de control al traficului aerian.

„Niciun avertisment nu a fost emis de Cartierul General al NORAD”, cu privire la o potențială amenințare la adresa SUA, a spus căpitanul Pamela Kunze, purtătorul de cuvânt al NORAD.

Administrația Federală a Aviației, responsabilă pentru sistemul de control al traficului aerian al țării, și NORAD nu au răspuns multiplelor solicitări ale CNN de a comenta de ce unor piloți li s-a ordonat să aterizeze și au fost împiedicați să decoleze de pe mai multe aeroporturi de pe Coasta de Vest luni după-amiază, din cauza unei „opriri la sol la nivel național”.

Kunze a spus că a fost urmată procedura standard după testul nord-coreea: lansarea rachetei a fost detectată și s-a evaluat că nu reprezintă o amenințare pentru Statele Unite. Practica standard este ca FAA să aibă o legătură constantă cu centrul operațiunilor NORAD, prin urmare ar fi fost la curent cu evaluarea rapidă.

Înregistrările LiveATC de control al traficului aerian de pe aeroportul Burbank din California arată că un controlor de zbor spune unui pilot din sud-vest „există opriri la sol pentru toate plecările, pe toate aeroporturile, chiar acum. Mesajul pe care l-am primit este că decizia este în vigoare până la o noi ordine”.

O altă înregistrare a turnului de control din Hillsboro, Oregon, surprinde un controlor de trafic spunând pilotului unui avion Cessna să aterizeze, pentru că „tocmai am primit o notificare că trebuie să facem o oprire la sol națională”.

Un purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional San Diego a declarat pentru CNN că aeroportul „a fost instruit de către Controlul Traficului Aerian că a existat o decizie de oprire la sol la nivel național, dar la scurt timp după [5-7 minute] echipei noastre de operațiuni i sa spus că a fost anulată”.

Alte aeroporturi de pe Coasta de Vest contactate de CNN au spus că nu au auzit despre acest ordin.

Nu este clar de ce a fost instituită oprirea la sol, deoarece o declarație a forțelor americane din Coreea a spus că testul balistic nu a reprezentat nicio amenințare pentru teritoriul american sau sud-coreean sau pentru personalul militar, dar „testul evidențiază impactul destabilizator al programului balistic ilicit al Coreei de Nord.

Armata sud-coreeană a anunţat marţi că Phenianul a lansat un proiectil neidentificat, bănuit a fi o rachetă balistică, la mai puţin de o săptămână după ce Coreea de Nord a informat că a testat o rachetă hipersonică.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...