"Mai bine un eveniment anulat decât o viață anulată". OMS îndeamnă oamenii să renunțe la planurile de vacanță din cauza Omicron

Data actualizării: Data publicării:
vacanta anulata din cauza pandemiei
OMS îndeamnă oamenii să renunțe la planurile de vacanță din cauza Omicron. Foto: Gettyimages

Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat oamenii să-și anuleze unele dintre planurile de vacanță pentru a proteja sănătatea publică, pe măsură ce varianta Omicron se răspândește la nivel global, scrie BBC.

"Mai bine un eveniment anulat decât o viață anulată", a spus șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a adăugat că trebuie luate „decizii dificile”.

"În unele cazuri, asta va însemna anularea sau amânarea evenimentelor", a spus el, citat de BBC.

Comentariile sale au venit în timp ce experții în sănătate au declarat că Omicron este acum varianta dominantă în SUA. Tedros Adhanom Ghebreyesus a adăugat că acum există dovezi că varianta "se răspândește semnificativ mai repede decât Delta".

La o conferinţă cu reprezentanţii presei internaţionale de la Geneva, directorul general al OMS a declarat că informaţia care se analizează în ce priveşte Omicron arată că această variantă circulă mai rapid decât celelalte şi că "este probabil ca aceia vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19 să se infecteze sau să se reinfecteze".

Şeful OMS a îndemnat la o conştientizare a acestei situaţii, când mai rămân câteva zile până la sărbătorile de sfârşit de an, subliniind că este mai bine să renunţăm azi la festivităţi, pentru ca "mâine să putem "celebra viaţa".

"Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră", însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente. Este mai bine să anulezi acum și să sărbătorești mai târziu decât să sărbătorești acum și să te întristezi mai târziu", a spus directorul OMS.

În mijlocul celui de-al 5-lea val care afectează numeroase ţări şi apariţiei noii variante Omicron, Tedros şi-a exprimat dorinţa ca "2022 să fie anul în care să punem capăt pandemiei".

"Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor", a precizat el.

Mai multe țări, inclusiv Franța și Germania, au înăsprit regulile anti-Covid și au impus restricții de călătorie pentru a încerca să oprească răspândirea noii variante. Țările de Jos au introdus un blocaj strict în perioada Crăciunului.

Doctorul Anthony Fauci, a avertizat anterior că vacanțele și călătoriile de Crăciun ar accelera răspândirea Omicron chiar și în rândul celor complet vaccinați. Centrul american pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) și Departamentul de Stat au sfătuit americanii să nu călătorească în opt locuri, inclusiv Spania, Finlanda, Ciad și Liban. Monaco, San Marino și Gibraltar au fost, de asemenea, adăugate în categoria zonelor cu risc foarte înalt.

Londra anulează festivităţile de Anul Nou

Premierul britanic, Boris Johnson, a avertizat că "nu va ezita să ia măsuri mai restrictive" pentru a stopa răspândirea variantei Omicron, fără a trece la introducerea restricţiilor cerute de unii. "În acest moment, vrem ca oamenii să se concentreze pe prudenţă", a adăugat el, pledând pentru aerisire şi purtarea măştii. 

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a anunţat luni seară anularea festivităţilor prevăzute în capitala Marii Britanii de Anul Nou, în faţa creşterii drastice a cazurilor variantei extrem de contagioase Omicron. "Cu infecţiile de COVID-19 la niveluri record în oraşul nostru şi în Marea Britanie, sunt hotărât (...) să fac tot posibilul pentru a încetini răspândirea noii variante şi pentru a mă asigura că serviciile noastre (de sănătate publică) nu sunt copleşite în această iarnă", a afirmat Sadiq Khan într-un comunicat.

"Aceasta înseamnă că nu vom mai organiza sărbătoarea cu 6.500 de persoane prevăzută în Trafalgar Square în seara Anului Nou", a anunţat el. "Va fi foarte dezamăgitor pentru mulţi londonezi, dar trebuie să luăm măsurile potrivite pentru a reduce răspândirea virusului", a continuat primarul.

În schimb, "o emisiune spectaculoasă transmisă în direct" de BBC, "sărbătorind oraşul nostru şi subliniind momentele importante ale anului 2021, va fi piesa de bază a evenimentelor de Revelion la Londra", potrivit comunicatului primăriei.

Procedând astfel, Londra acţionează la fel ca Parisul, care a anunţat sâmbătă anularea focurilor de artificii şi a concertelor prevăzute pe Champs-Elysées, sau ca Marocul, care interzice organizarea de petreceri în locurile de primire şi a instituit interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii între orele 00.00 şi 06.00.

Omicron – depistat pentru prima dată în Africa de Sud în noiembrie - a fost clasificat drept "variantă de îngrijorare" de către OMS.

La rândul său, Soumya Swaminathan, din cadrul OMS, a declarat luni că nu ar fi "înțelept" să se considere că Omicron este o variantă mai blândă decât cele anterioare. Ea a avertizat că "odată cu creșterea infectărilor, toate sistemele de sănătate vor fi sub presiune".

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...