Mahmoud Abbas cere Hamas să încheie urgent un acord pentru a proteja poporul palestinian de „o nouă catastrofă”

Data publicării:
Mahmoud Abbas
Mahmoud Abbas spune că îi consideră pe „toţi responsabili pentru orice obstacol ridicat de orice parte pentru a perturba acordul”. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut miercuri Hamas să încheie rapid un acord pentru a proteja poporul palestinian de „repercusiunile unei noi catastrofe”, după patru luni de război între Israel şi mişcarea islamistă din Fâşia Gaza, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Facem apel la mişcarea Hamas să încheie rapid acordul privind prizonierii pentru a scuti poporul nostru palestinian de o nouă catastrofă, nu mai puţin periculoasă decât 'Nakba' din 1948”, a spus el, folosind termenul pentru „catastrofa” pe care palestinienii o asociază cu crearea statului Israel în 1948, în urma căreia 760.000 dintre ei au fost forţaţi să fugă în timpul primului război arabo-israelian.

El a cerut, de asemenea, „administraţiei americane şi fraţilor arabi să lucreze serios pentru a ajunge la acord (...) pentru a scuti poporul palestinian de oroarea acestui război devastator”, conform agenţiei palestiniene de ştiri WAFA.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, cu sediul la Ramallah, în Cisiordania ocupată, a adăugat că îi consideră pe „toţi responsabili pentru orice obstacol ridicat de orice parte pentru a perturba acordul”.

„Lucrurile nu mai sunt tolerabile şi este timpul ca toată lumea să-şi asume responsabilitatea”, a spus el.

Autoritatea Palestiniană a fost alungată din Fâşia Gaza în 2007 de Hamas

Autoritatea Palestiniană a fost alungată din Fâşia Gaza în 2007 de mişcarea islamistă Hamas, care a câştigat alegerile palestiniene cu un an mai devreme.

Ea nu face parte din negocierile de armistiţiu în derulare din Fâşia Gaza, care includ eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul eliberării prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel.

Începând de marţi, Egiptul găzduieşte reprezentanţi ai Statelor Unite, principalul susţinător al Israelului, şi ai Qatarului, unde se află liderul Hamas, pentru un nou armistiţiu după un acord de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, care a dus la eliberarea a o sută de ostatici.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...