Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Ucraina, în cadrul unei discuţii telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron, de „numeroase crime de război”. Președintele francez a cerut, pe de altă parte, „respectarea imediată a unui armistițiu” în Ucraina și acces umanitar în orașul Mariupol, grav afectat de atacurile rusești.
În cadrul discuţiei, „s-a atras atenţia asupra numeroaselor crime de război comise zilnic de forţele de securitate şi de naţionaliştii ucraineni”, a susșinut Kremlinul într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Putin a invocat „în special atacurile masive cu rachete şi cu artilerie asupra oraşelor din Donbas”, estul rusofon al Ucrainei parţial controlat de separatişti proruşi susţinuţi de Moscova.
Cei doi lideri au abordat de asemenea în cadrul discuţiei telefonice, „iniţiată de Franţa”, negocierile în derulare dintre Moscova şi Kiev, a adăugat Kremlinul, fără a oferi mai multe detalii.
De partea cealaltă, Palatul Elysee a informat că Macron i-a transmis lui Putin „preocuparea sa majoră” în privinţa situaţiei de la Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei bombardat de armata rusă, şi a cerut „oprirea asediului şi acces umanitar”.
În cursul discuţiei, care a durat 70 de minute, Macron „a cerut din nou respectarea imediată a unui armistiţiu” în Ucraina, a precizat preşedinţia franceză.
Editor : M.B.