Convorbire telefonică neobișnuită între Franța și Rusia. Macron: Au răspuns „bizar și amenințător”

Data actualizării: Data publicării:
lecornu, macron si soigu
Miercuri, ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu (st), l-a contactat telefonic pe omologul său rus Serghei Şoigu (dr). Colaj foto / surse foto: Profimedia Images

Președintele Emmanuel Macron a denunțat joi drept „bizar și amenințător” tonul Rusiei, în urma unor discuții telefonice între miniștrii apărării din Franța și Rusia. Sebastien Lecornu și Serghei Șoigu au vorbit o oră la telefon, subiectul principal fiind atacul terorist de la Moscova, informează France24.

Miercuri, ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, l-a contactat pe omologul său rus Serghei Şoigu, cu care a discutat despre un schimb de informații care să ajute ambele țări în lupta împotriva „terorismului”, potrivit ministerului francez al Apărării.

Convorbirea telefonică a avut loc pe fondul faptului că Franța se află în toiul pregătirilor pentru a găzdui Jocurile Olimpice de la Paris în această vară.

Rusia, la rândul ei, a transmis, în timpul discuțiilor telefonice de o oră, că speră că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în atacul terorist recent asupra unei săli de concerte Crocus din Moscova, revendicat de extremiștii grupării Stat Islamic.

„Comentariile părții ruse au fost bizare și amenințătoare”, a spus Macron reporterilor, adăugând că orice sugestie care transmite că Franța ar fi putut fi implicată în atacul mortal este „ridicolă”.

Macron a spus că Franța a intrat în contact cu Rusia, deoarece Parisul avea „informații utile” de împărtășit cu privire la originea și organizarea atacului care a luat viața a cel puțin 144 de persoane.

„Le-am cerut directorilor de servicii de la ministerele competente să poarte discuții tehnice cu omologii lor (ruși) pentru a exprima un mesaj de solidaritate și pentru că aveam informații utile - nu le voi dezvălui aici - despre originea și organizarea acestui atac”, a spus Macron.

"Este ridicol să spui că Franța este în spatele lui, că ucrainenii sunt în spatele lui. Nu are sens. Nu corespunde realității, este o manipulare a informațiilor care face parte din arsenalul de război al Rusiei", a subliniat Macron.

Discuțiile telefonice au fost interpretate de unii observatori ca o schimbare tactică a lui Macron, care în ultimele luni și-a înăsprit discursul împotriva Rusiei, refuzând să excludă ideeea introducerii de trupe terestre în Ucraina.

Joi, Macron a încercat să apere această abordare.

"Vom lucra în comun cu toți cei afectați de terorism. Și când avem informații avem schimburi tehnice de informații", a spus el.

După discuţiile dintre Lecornu şi Şoigu, Moscova a transmis că „s-a remarcat disponibilitatea pentru dialog cu privire la Ucraina” în timpul convorbirii telefonice.

Franța a respins imediat această sugestie.

„Franța nici nu a acceptat și nici nu a propus așa ceva” în legătură cu conflictul, a declarat pentru AFP o sursă apropiată lui Lecornu.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri