Lumina de la capătul tunelului nu se vede din țările sărace. Unul din 33 de oameni va avea nevoie de ajutor pentru a supraviețui

Data actualizării: Data publicării:
Pandemia de coronavirus a făcut să crească la un nivel record numărul oamenilor care au nevoie de asistenţă umanitară ca să supravieţuiască
Pandemia de coronavirus a făcut să crească la un nivel record numărul oamenilor care au nevoie de asistenţă umanitară ca să supravieţuiască. FOTO: Getty Images

Pandemia de coronavirus a făcut să crească la un nivel record numărul oamenilor care au nevoie de asistenţă umanitară ca să supravieţuiască, a avertizat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează agențiile de presă străine. În acest context, Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) a lansat un apel umanitar record la donaţii de 35 de miliarde de dolari pentru 2021.

Potrivit ONU, nu mai puţin de 235 de milioane de oameni, sau unul din 33 de locuitori ai lumii - de la 1 la 45 în acest an - vor avea nevoie de ajutor în anul care vine pentru asigurarea unor nevoi de bază ca mâncarea şi apa potabilă. Mare parte dintre aceştia trăiesc în Siria, Yemen, Afganistan, Republica Democrată Congo şi Etiopia.

Este vorba de o creştere cu 40% în decurs de un an, relevă raportul privind perspectivele umanitare globale pe 2021 (Global Humanitarian Overview).

"Criza este departe de a se fi încheiat", a atenţionat într-un comunicat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, subliniind că "bugetele de ajutor umanitar stau sub spectrul precarităţii, în condiţiile în care impactul pandemiei continuă să se agraveze pe plan global"

"Ţările bogate pot începe să vadă lumina de la capătul tunelului. Acest lucru nu e valabil şi pentru ţările sărace", a adăugat într-un comunicat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock, citat de Agerpres.

Raportul consemnează că anul acesta statele au finanţat răspunsul umanitar cu o sumă record de 17 miliarde de dolari, care a ajuns la 70% dintre cei vizaţi, o creştere cu 6% faţă de 2019. ONU notează însă că este vorba de mai puţin de jumătate din cele 35 de miliarde de dolari de care este nevoie pentru a stăvili răspândirea foametei, pentru a reduce sărăcia şi pentru a-i ţine pe copii la şcoală în anul care vine.

Cele 35 de milioane de dolari (29 milioane euro) solicitate de ONU statelor donatoare sunt menite să asigure hrană, adăpost şi îngrijire medicală pentru 160 de milioane de oameni din 56 de ţări, în 2021. Alte organizaţii, cum este Crucea Roşie, urmează să livreze ajutor pentru ceilalţi până la 235 de milioane de oameni.

Închiderea şcolilor a afectat nouă din 10 elevi pe plan mondial, aproape 24 de milioane de copii riscând să nu mai revină la şcoală în acest an, se remarcă în raport. În acelaşi timp, impactul pandemiei asupra sistemelor alimentare s-a tradus şi prin extinderea foametei, ONU estimând că până la finele lui 2020 până la 270 de milioane de oameni vor fi privaţi de acces adecvat la hrană.

Costul satisfacerii necesităţilor de ajutor alimentar în acest an a fost de 9 miliarde de dolari, faţă de 5 miliarde în 2015, se mai menţionează în raport.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...