Locul în care a fost ucis ambasadorul italian din Congo este unul dintre cele mai periculoase de pe planetă

Data actualizării: Data publicării:
Militari din misiunea forţelor ONU în Congo patrulează în zona în care a fost ucis ambasadorul italian în R.D. Congo
Militari ONU patrulează în zona în care a fost ucis ambasadorul italian, lângă parcul naţional Virunga din Congo. Foto: Profimedia Images

Ambasadorul italian Luca Attanasio, ucis într-o ambuscadă asupra unui convoi ONU în apropiere de oraşul Gomo din Republica Democrată Congo, în vârstă de 43 de ani, era unul dintre cei mai tineri diplomaţi italieni, informează presa din Italia. Attanasio se afla în Congo din 2017, unde se ocupa de mai multe proiecte umanitare. Regiunea în care a a avut loc atacul reprezintă o atracţie turistică situată într-una dintre cele mai periculoase zone de pe glob, conform BBC.

Luca Attanasio a murit în spital, după ce persoane necunoscute au deschis focul asupra mașinii în care se afla, într-un convoi al Programului Alimentar Mondial al ONU. Un ofițer al Poliției Militare italiene care-l însoţea pe diplomat și o a treia persoană au fost ucise în ambuscadă.

Atacul ar fi fost o tentativă de răpire, potrivit oficialilor parcului național Virunga, aflat în apropiere. Grupuri armate operează la marginea, dar și în interiorul parcului care se învecinează cu Uganda și Rwanda.

Militari congolezi în apropierea locului în care ambasadorul italian Luca Attanasio a fost ucis într-o ambuscadă
Militari congolezi în apropierea locului în care ambasadorul italian Luca Attanasio a fost ucis într-o ambuscadă. Foto: Profimedia Images

Parcul naţional Virunga din R.D. Congo, care se întinde pe o suprafaţă de 7.800 de kilometri pătraţi, este una din principalele atracţii turistice ale ţării dar şi una dintre cele mai periculoase regiuni de pe continentul african şi din lume.

Turiştii străini care vizitează parcul plătesc preţuri extrem de mari: cazarea la un lodge în interiorul parcului este de 300 de dolari pe zi, iar o vizită în habitatul gorilelor (gorilla trekking) costă 400 de dolari.

Trupele ONU încearcă de mai mulţi ani să mențină pacea în aceasătă zonă controlată de miliţii locale estimate la 1.500 - 2.000 de luptători înarmaţi responsabili de braconaj, defrişări ilegale, crime, violuri şi răpiri.

Traficul ilegal de resurse naturale exploatate de pe urma acestui parc este estimat la 170 de milioane de dolari.

În 2018, un ranger al parcului a fost ucis de persoane necunoscute şi doi turişti britanici răpiţi. În luna aprilie a aceluiaşi an, alţi cinci rangeri şi şoferul lor au fost ucişi într-o ambuscadă de către traficanţi.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...