Linda Kasabian, femeia care stătea de pază la crimele "Familiei Manson", a murit la 73 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Charles Manson
Charles Manson la proces, în 1969. Sursa foto: Profimedia Images

Linda Kasabian, membră a cultului "Familia Manson" condus de Charles Manson, a murit la vârsta de 73 de ani, informează The Guardian.

Membrii cultului, alături de Charles Manson, au ucis-o pe actrița Sharon Tate în 1969, pe când era însărcinată în opt luni și soția regizorului Roman Polanski. Alte trei persoane aflate în locuința lor dintr-un cartier exclusivist din Los Angeles au fost ucise și ele.

Linda Kasabian avea 20 de ani la momentul crimelor și a stat de pază în timp ce membrii cultului conduși de Charles Manson au comis crimele. Noaptea următoare, i-a însoțit pe membrii cultului și la locuința cuplului Leno și Rosemary LaBianca, iar cei doi au fost uciși.

Kasabian nu a participat în mod direct la crime și a primit imunitate din partea procurorilor pentru a depune mărturie împotriva lui Charles Manson și a altor patru adepți. Toți cei cinci acuzați au fost condamnați.

Charles Manson, un fost condamnat, a adunat un grup de oameni, printre care și Kasabian, în ruinele unui fost platou de filmare aflat la nord-vest de Los Angeles. În vara anului 1969, Manson și-a îndemnat adepții, în mare parte femei tinere, să ucidă șapte persoane. Procurorii susțin că Manson încerca să pornească un război rasial.

Charles Manson a fost condamnat la moarte în 1969 pentru crimele "familiei Manson" și uciderea unui prieten - Gary Hinman. El a scăpat de pedeapsa capitală când Curtea Supremă din California a declarat pedeapsa cu moartea neconstituțională, însă și-a petrecut restul vieții în închisoare. A murit în 2017.

Moartea lui Linda Kasabian a fost anunțată în publicația Tacoma News Tribune, fără să fie precizată cauza morții. Kasabian a trăit o viață discretă în urma crimelor și procesului uriaș care a urmat, iar potrivit certificatului său de deces și-a schimbat numele în Chiochios.

În 2009, Vincent Bugliosi, procurorul șef în cazul crimelor "familiei Manson", a spus că "dacă a existat un martor cheie al acuzării, el a fost Linda Kasabian. Fără mărturia ei, ar fi fost foarte greu de obținut condamnarea lui Manson și a celorlalți acuzați".

Editor : Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”