Liderul grupării de extremă dreapta Proud Boys a fost informator al poliției și FBI: „A fost un colaborator prolific”

Data publicării:
Enrique Tarrio, șeful Proud Boys, echipat cu vestă antiglonț, purtând șapcă și ochelari de soare, vorbește cu un alt bărbat și gesticulează.
Enrique Tarrio, liderul Proud Boys, la un miting al Trumpiștilor din statul american Georgia. Foto: Getty Images

Liderul grupării de extremă dreapta americană Proud Boys, Enrique Tarrio, a fost informator al FBI și al mai multor organizații de poliție locale din SUA înainte de a deveni șeful organizației. Conform unor stenograme obținute de Reuters, Tarrio a activat în mod repetat ca informator după arestarea sa din 2012, relatează The Guardian.

Informațiile din stenogramă arată că Tarrio, lucrând sub acoperire, a ajutat autoritățile să pună sub acuzare un număr mare de infractori care se ocupau de trafic de droguri, pariuri ilegale sau trafic de persoane. În stenogramă apar un agent FBI, un procuror federal și avocatul personal al lui Tarrio.

Tarrio a negat că ar fi lucrat sub acoperire sau că ar fi cooperat cu autoritățile pentru a prinde alți infractori – „Nu știu nimic. Nu îmi aduc aminte de nimic”.

Implicarea lui Tarrio în aceste cazuri este recunoscută și de alți oficiali – Vanessa Singh Johannes, procuroarea care s-a ocupat de acest caz, a confirmat că șeful Proud Boys a cooperat cu autoritățile pentru a ajuta la punerea sub acuzare a mai multor infractori și grupuri de infractori. Procuroarea a mai adăugat că prin activitatea lui Tarrio ca informator au fost condamnate 13 persoane în două cazuri separate.

Avocatul de atunci al lui Tarrio, Jeffrey Feiler, a prezentat în fața instanței activitatea clientului său, prezentându-l drept un „colaborator prolific” al polițiștilor. Un alt agent FBI l-a descris pe Tarrio drept „un actor-cheie” în mai multe investigații ale poliției locale din Florida privind traficul de cannabis, cocaină, MDMA sau ecstasy. Pe baza ajutorului dat polițiștilor, Tarrio a primit o micșorare a sentinței sale, de la 30 de luni la 16 luni, într-un caz în care acesta fusese acuzat de fraudă. 

De atunci, însă, nu mai există dovezi care să ateste că Tarrio ar mai fi colaborat cu autoritățile. Conform declarațiilor sale, înainte de mitingurile organizate de Proud Boys el anunța secțiile de poliție cu privire la planurile grupării. Acceste înștiințări s-ar fi oprit după 12 decembrie când poliția din Washington a început să investigheze grupul.

Tarrio a fost arestat cu puțin timp înainte de evenimentele violente din 6 ianuarie

Tarrio a fost arestat în capitala federală, în 4 ianuarie, și acuzat de distrugere de proprietate privată și posesie ilegală de muniție. El ar fi avut, pe lângă muniție, și un dispozitiv de încărcare mare a armelor, acestea fiind folosite pentru a trage un număr mare de gloanțe fără a fi nevoie de a reîncărca arma manual. 

Conform unui reportaj al Washington Post, personaje marcante ale Proud Boys anunțaseră înainte de asaltul de la Capitoliu că nu vor mai purta haine de culoare neagră cu elemente galbene, așa cum făceau în mod obișnuit, pentru a evita să fie descoperiți de forțele de ordine.

„Proud Boys se vor prezenta în număr record pe 6 ianuarie, însă de această dată schimbăm strategia. Nu vom mai purta hainele noastre tradiționale, negru cu galben. Ne vom deplasa incognito și ne vom răspândi în echipe mici în centrul orașului”, anunța șeful Proud Boys pe rețeaua socială Parler, o platformă de discuții a simpatizanților extremei-drepte americane.

În urma alegerilor prezidențiale din 2020 și a campaniei constante a fostului președinte Trump de a răsturna rezultatul alegerilor și de a promova teorii ale conspirației despre fraudarea acestora, Tarrio a fost printre principalii susținători ai ideilor președintelui și a condus gruparea Proud Boys în mai multe proteste și mitinguri.

Protestele Proud Boys au devenit deseori violente, soldându-se cu bătăi de stradă în Washington DC, în Portland dar și în alte orașe americane. În 11 decembrie, Tarrio s-a aflat în DC unde anunța printr-un megafon că „declară război” Congresului – „Către paraziții din Congres și celor care au furat Casa Albă. Ați vrut război și o să îl aveți!”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”