Letonia trimite trupe suplimentare la frontiera cu Belarus, din cauza amenințării unui „război hibrid”

Data publicării:
uniforma militar armata letoniei
Foto: Profimedia Images

Letonia a anunţat, marţi, mobilizarea unor efective suplimentare de gărzi de frontieră şi trimiterea de unităţi ale forţelor armate la graniţa cu Belarus din cauza unei ameninţări crescânde de „război hibrid”, cu referire la intrarea ilegală de migranţi, relatează EFE, citată de Agerpres.

Garda de Frontieră letonă a informat într-un comunicat despre „mobilizarea suplimentară de poliţişti de frontieră în serviciu pentru a întări protecţia frontierei externe”, precum şi despre suspendarea concediilor.

Pe de altă parte, Ministerul Apărării a precizat că titulara portofoliului, Inara Murniece, a dat instrucţiuni Forţelor Armate Naţionale să trimită efective suplimentare pentru a sprijini poliţiştii de frontieră în activitatea lor de apărare a graniţei cu Belarus.

Măsurile au fost anunţate după ce autorităţile din ţara baltică au anunţat că au interceptat 96 de persoane care încercau să intre ilegal în Letonia din Belarus în noaptea de luni spre marţi. Aceasta este una dintre cele mai mari cifre din ultimele luni, potrivit presei locale.

Până în prezent, în acest an, 5.799 de migranţi au fost împiedicaţi să intre în ţară prin graniţa dintre Letonia şi Belarus, în timp ce 292 au fost admişi în ţara baltică din motive umanitare. Numărul depăşeşte deja cele 5.286 de persoane interceptate în tot anul 2022.

Termenul de „război hibrid” este folosit de guvernele din statele baltice şi de analiştii de securitate cu referire la strategia Belarusului de a atrage migranţi, în mare parte din Orientul Mijlociu, şi de a-i presa apoi să treacă frontierele cu ţările europene învecinate, Letonia, Lituania şi Polonia.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”