Leonardo DiCaprio a dat declarații la FBI despre legăturile sale cu miliardarul fugar Jho Low, numit "Mozart al afacerilor"

Data actualizării: Data publicării:
Leonardo DiCaprio
FOTO: Getty Images

Leonardo DiCaprio și Kim Kardashian au dat declarații FBI în legătură cu relația lor cu Jho Low, finanţatorul malaezian devenit fugar şi căutat în prezent de autorităţile internaţionale acuzat că ar fi implicat într-o fraudă de 4,5 miliarde de dolari.

Bloomberg a dezvăluit, joi, detalii nepublicate anterior din documente FBI. Astfel, DiCaprio a fost în 2018 despre relaţia sa cu Low.

DiCaprio l-a întâlnit pe Low la un club de noapte în 2010 şi, de atunci, ei au avut o relație strânsă.

„Am lucrat pentru el... şi acea afacere se traduce şi prin a fi socială. Şi aşa ne-am văzut mai mult şi a existat mai multă interacţiune”, a declarat DiCaprio, potrivit raportului.

Cei doi au discutat la un moment dat idei pentru un mega-fond de 1 miliard de dolari pentru mai multe filme, precum şi un parc tematic Warner Bros în Asia, cu plimbări bazate pe filmele lui DiCaprio. DiCaprio şi Low au discutat şi despre dezvoltarea unei staţiuni ecologice în Belize, scrie The Guardian.

Potrivit raportului, DiCaprio l-a prezentat pe Low drept „omul meu”, în timp ce Low l-a numit pe DiCaprio „L-Dogg”.  

Low a finanţat filmul nominalizat la Oscar în 2013 „The Wolf of Wall Street”, în care a jucat DiCaprio, și i-a făcut acestuia cadouri de lux. Printre acestea s-au numărat statueta Oscar de 600.000 de dolari a lui Marlon Brandon, precum şi un tablou de Jean-Michel Basquiat în valoare de 9 milioane de dolari, potrivit raportului.

Potrivit unui raport din 2018 din The New York Times, DiCaprio a returnat acele cadouri autorităţilor în urma investigaţiilor privind presupusa deturnare de miliarde de dolari de către Low din fondul malaezian.

În interviurile sale cu FBI, DiCaprio a declarat că i s-a spus că averea lui Low provine dintr-o sursă necunoscută din domeniul jocurilor de noroc din Abu Dhabi şi că Low era „Mozart al afacerilor”.

În ceea ce o privește pe Kim Kardashian, ea le-a declarat anchetatorilor că odată a stat trează până la 5 dimineaţa într-un cazinou din Las Vegas cu Low, unde el i-a refuzat încasarea câştigului în valoare de 350.000 de dolari.

„Când Kardashian a mers la ghişeul cazinoului pentru a încasa jetoanele, am aflat că avea aproximativ 350.000 de dolari în jetoane. Kardashian a primit un sac de gunoi plin cu bancnote de 100 de dolari estimate a fi în valoare de 250.000 de dolari”, se arată în documente.

În 2021, Departamentul de Justiţie l-a acuzat pe Low, despre care se crede că se ascunde în China, că a încălcat regulile de lobby pentru a influenţa guvernul să renunţe la investigaţia asupra lui şi a altor persoane implicate în scandalul 1MDB.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...