Legiștii ucraineni au găsit dovezi că unele femei omorâte în zona Kievului au fost violate înainte de a fi ucise

Data actualizării: Data publicării:
Exhumation of Russian occupiers' victims in Bucha, Ukraine - 13 Apr 2022
Exhumarea victimelor ocupanților ruși la Bucha, Ucraina. Foto: Profimedia Images

Medicii legiști care examinează cadavrele scoase din gropile comune găsite în zona de nord a Kievului afirmă că au descoperit dovezi că unele femei au fost violate înainte de a fi ucise de trupele ruse, scrie The Guardian.

„Avem deja câteva cazuri care sugerează că aceste femei au fost violate înainte de a fi împușcate”, a declarat Vladislav Pirovski, medic legist care, împreună cu o echipă de investigatori, a făcut zeci de autopsii pe cadavrele locuitorilor din Bucha, Irpin și Borodianka, care au murit în timpul ocupației ruse.

„Nu putem da mai multe amănunte, colegii mei încă adună dovezi și mai sunt sute de trupuri de examinat”, a mai spus el.

Echipa lui Pirovski a examinat în jur de 15 trupuri pe zi, multe dintre ele mutilate. 

„Multe dintre trupuri sunt arse sau desfigurate în asemenea măsură, încât nu pot fi identificate. Fața poate fi zdrobită în bucăți și nu poate fi reconstituită, iar uneori capul lipsește cu totul.”

Medicul a mai arătat că unele dintre femeile pe care le-au examinat au semne că au fost împușcate cu arme automate, având până la șase găuri în spate.

Olehg Tkalenko, procuror în regiunea Kiev, a declarat că detaliile privind presupusele violuri au fost înaintate biroului său, care care investighează circumstanțele, cum ar fi locația sau vârsta victimelor.

Un investigator străin, care a cerut să rămână anonim, a spus că unele trupuri „sunt într-o stare atît de rea, încât este dificil să găsești semne de viol și de abuz sexual. Dar strângem dovezi în câteva cazuri de femei care credem că au fost violate înainte de a fi ucise”. 

După retragerea trupelor ruse din zona Kievului, au ieșit la iveală atrocitățile comise de trupele ruse. Investigatorii au primit mărturii privind violuri în grup sau comise în fața copiilor.

Ludmila Denisova, comisar ucrainean pentru drepturile omului, a documentat cazurile a 25 de femei care au fost ținute în subsoluri și violate sistematic în Bucha.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat recent că sute de femei au fost violate de soldații ruși. Autoritățile ucrainene nu au dat cifre exact sau detalii privind aceste lucruri.

Rusia a negat în mod repetat că a comis violențe împotriva civililor, în ciuda dovezilor tot mai multe că astfel de lucruri s-au petrecut.

Citește și: Zeci de civili din Bucha au fost uciși cu arme antipersonal extrem de distructive, folosite în primul război mondial

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...