Lavrov: Rusia îl recunoaşte pe Zelenski ca lider al Ucrainei
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia îl recunoaşte pe preşedintele Volodimir Zelenski ca lider al Ucrainei şi că e un „pas pozitiv” faptul că Zelenski doreşte să primească garanţii de securitate, informează Reuters.
Lavrov a anunțat că Rusia își menține poziția vizavi de demilitarizarea Ucrainei și că ar trebui să existe o listă cu arme care să nu poată fi desfășurate niciodată pe teritoriul ucrainean.
„Trebuie identificate tipuri specifice de arme de atac care nu vor fi desfăşurate niciodată în Ucraina şi nu vor fi create”, a spus Lavrov într-un interviu pentru Al Jazeera, al cărui text a fost publicat pe site-ul MAE de la Moscova.
Lavrov a mai afirmat că Rusia îl recunoaşte pe preşedintele Volodimir Zelenski ca lider al Ucrainei şi a salutat ca un 'pas pozitiv' faptul că Zelenski doreşte să primească garanţii de securitate. „Negociatorii noştri sunt pregătiţi pentru a doua rundă să discute aceste garanţii cu reprezentanţii ucraineni”, a spus Lavrov, citat de Agerpres.
Volodimir Zelenski a afirmat marţi, într-un interviu, că Rusia trebuie să oprească bombardamentele înainte ca noi discuţii să aibă loc. El a cerut garanţii de securitate, însă din partea NATO, nu a Rusiei.