Kremlinul acuză Ucraina că a aruncat în aer barajul Kahovka pentru a distrage atenţia de la eșecul contraofensivei

Data publicării:
Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a acuzat marţi Kievul că a sabotat barajul hidroelectric Kahovka din partea controlată de ruşi a Ucrainei pentru a tăia o sursă cheie de apă pentru Crimeea şi a distrage atenţia de la o contraofensivă „care se clatină” împotriva forţelor ruse, scrie Reuters.

Peskov a precizat că preşedintele rus Vladimir Putin a fost informat despre situaţie după ce apa a trecut prin barajul din epoca sovietică la primele ore ale zilei. „Putem afirma fără echivoc că vorbim despre un sabotaj deliberat din partea ucraineană", le-a declarat Peskov reporterilor, potrivit Agerpres. 

„Regimul de la Kiev ar trebui să poarte întreaga responsabilitate pentru toate consecinţele”, a adăugat el.

El a mai declarat că distrugerea barajului este menită să priveze peninsula Crimeea controlată de Rusia de apa proaspătă pe care o primeşte din rezervor prin Canalul Crimeii de Nord şi să distragă atenţia de la contraofensivă.

„Se pare că acest sabotaj este de asemenea legat de faptul că, după ce au început acţiuni ofensive la scară largă în urmă cu două zile, acum forţele armate ucrainene nu îşi ating obiectivele - aceste acţiuni ofensive se clatină”, a considerat Peskov.

Întrebat despre acuzaţiile ucrainene că Rusia a distrus barajul, Peskov a spus: „Putem respinge cu fermitate acest lucru. Noi declarăm oficial că aici, cu siguranţă, vorbim despre un sabotaj deliberat din partea ucraineană”.

Peskov a notat că sabotajul „ar putea avea consecinţe foarte serioase pentru câteva zeci de mii de locuitori ai regiunii”, adaugă Reuters.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...