Galerie Foto Klaus Iohannis, la Summitul NATO: Agresorul e Rusia și noi trebuie să construim o apărare foarte solidă pe flancul estic
Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înaintea Summitului NATO de la Bruxelles, că va insista în discuțiile cu aliații ca flancul estic să fie consolidat mai bine. „Agresorul e Rusia și noi trebuie să construim o apărare foarte solidă pe flancul estic”, a declarat președintele. Acesta a salutat anunțul făcut de secretarul general al NATO, privind aprobarea grupului de luptă care va fi poziționat în România.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
- Începem peste câteva minute Summitul NATO. Este deja al doilea Summit NATO într-o lună de zile, de când Rusia a atacat, complet neprovocată, Ucraina. Ne întâlnim, evident, pentru a discuta împreună situația din Ucraina, pentru a discuta măsurile pe care vrem să le luăm și planurile pe care le avem.
- Câteva lucruri pot să vă spun de pe acum. În cadrul acestui summit dorim în primul rând să dovedim că suntem uniți, că suntem uniți și în NATO, dar suntem uniți și în relația transatlantică. De asemenea, în cadrul acestui summit vrem să discutăm cum putem să ajutăm în continuare Ucraina. Evident, în primul rând este vorba de ajutor umanitar în Ucraina și pentru cei care trebuie să părăsească Ucraina, cei care fug din fața războiului.
- Dar evident că vrem să discutăm și lucruri care, de exemplu, pentru noi sunt extraordinar de importante, cum ar fi consolidarea Flancului Estic NATO. Aceste chestiuni vor face obiectul mai multor runde de discuții. Dar avem deja acum, înainte să începem Summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației Secretarului General Jens Stoltenberg, că deja NATO a aprobat grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat, am sperat să se realizeze repede și s-a realizat. Este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede deja.
- Astăzi, în cadrul intervenției mele, evident că voi sublinia importanța unității, importanța sprijinului pentru Ucraina, pentru refugiați. Voi prezenta hub-ul logistic de la Suceava, pe care l-am înființat, și voi invita aliații să participe cu ajutoare pentru Ucraina.
- De asemenea, voi prezenta îngrijorările noastre legate de Republica Moldova, securitatea Republicii Moldova, situația energetică, economică. Dar trebuie să vă spun de pe acum, voi insista în continuare că Flancul Estic al NATO trebuie consolidat mai bine. Noi avem, în momentul de față, tot felul de formate - Forward Presence Tailored, Forward Presence, le-am mai discutat. Eu cred că trebuie să fim conștienți de unde vine agresiunea, agresorul este Rusia și noi trebuie să construim o apărare foarte solidă și serioasă pe Flancul Estic. Sigur, grupul de luptă este un început foarte bun, dar, după părerea mea, este nevoie în continuare de consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic, echilibrarea Flancului Estic. Acestea sunt temele pe care le voi prezenta astăzi, plus câteva teme un pic mai de specialitate. Toate acestea vor fi, pe urmă, cunoscute și printr-un comunicat pe care intenționăm, cu echipa mea, să îl pregătim pentru după Summit ca să cuprindem tot ce s-a discutat acolo. Foarte pe scurt, dacă aveți câteva întrebări, poftiți.
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
- Jurnalist: Domnule Președinte, pe lângă ceea ce ați enumerat, cum anume va lucra România la securitatea proprie, în plus față de ceea ce face deja NATO ?
- Președintele României: Așa cum am mai spus o dată, securitatea începe de acasă. Noi, de aceea, am decis, la ultima ședință a CSAT-ului, să creștem alocarea pentru apărare de la 2% din PIB, cât este acum, la 2,5% din PIB. Deja la Ministerul Apărării și la armată se lucrează la un plan îmbunătățit de dotare. Este foarte clar că noi ne dorim să avem aliații alături de noi, dar în același timp, evident că ne dorim să avem noi apărarea noastră solidă. Și dacă vorbim de apărare, aș mai face, totuși, o remarcă, cred, importantă, fiindcă românii sunt îngrijorați de această situație și trebuie să vă spun foarte clar și vreau să vă spun, niciun român nu trebuie să se teamă, suntem parte din cea mai mare, din cea mai puternică alianță de apărare care a existat vreodată. Militarii noștri sunt bine pregătiți. Deci, pot să spun cu mâna pe inimă, cum se zice, că România nu este în pericol. Românii sunt în siguranță, prin forțele noastre armate și prin NATO. Poftiți!
- Jurnalist: Domnule Președinte, ce ar urma să facă România mai mult pentru securitatea în regiune, dincolo de propria securitate, și aici mă refer concret la faptul că dacă se va materializa această cerere a Poloniei de formare a unei forțe de menținere a păcii, România va participa? Este dispusă să participe la această forță?
- Președintele României: Forța de menținere a păcii este deocamdată o idee care nu a fost agreată în NATO și vom vedea în ce măsură putem să ajungem la așa ceva. Însă un lucru este cert: România participă la formate aliate în regiune. Dacă ne amintim doar că din 2017 deja un batalion românesc participă la Grupul de Luptă din Polonia, așa cum un batalion din Polonia participă la Brigada Multinațională de la Craiova. Deci, noi suntem prezenți și vom fi în continuare tot mai prezenți acolo unde este nevoie de noi, unde se consolidează Flancul Estic, dar nu numai.
- Jurnalist: Domnule Președinte, spuneați recent în legătură cu Grupul de Luptă că știți unde va fi poziționat. Unde va fi acesta poziționat și cum ar putea fi...?
- Președintele României: În momentul în care sunt toate detaliile militare clarificate, vom face și acest anunț.
- Jurnalist: Şi vorbeați despre consolidarea Flancului Estic pe viitor. Cum ar putea fi făcut acest lucru?
- Președintele României: Consolidarea Flancului Estic se face poziționând forțe armate. Este cât se poate de simplu - forțe armate - evident, cu dotarea aferentă. Dacă urmărim războiul din Ucraina, vedem că este nevoie de armament foarte modern. Avem nevoie, cu siguranță, de apărare antirachetă și altele similare. Lucrurile nu mai sunt așa de simple. Cu un camion și un tanc nu se mai poate câștiga mare lucru în ziua de astăzi. Este nevoie de armament modern, sofisticat, care, evident, este și destul de scump.
- Jurnalist: Domnule Președinte, un punct important al Summitului de astăzi îl reprezintă amenințarea armelor chimice. Președintele Joe Biden a vorbit despre ele, de asemenea, și Secretarul General Jens Stoltenberg. Evident, efectul acestora ar fi devastator pe regiuni mari. Agenții patogeni ar putea ajunge și în țările vecine. Dacă ne pregătim cumva apărarea și în acest sens și cum putem noi sprijini Ucraina, în acest sens, în faţa unor astfel de amenințări?
- Președintele României: Armele chimice și biologice sunt interzise prin tratatele internaționale și nu putem să pornim pur și simplu de la premisa că cineva le folosește. Noi toți sperăm să rămână așa și toți semnatarii tratatelor internaționale să și respecte ceea ce s-a decis.
- Jurnalist: Vorbeați despre îngrijorări cu privire la Republica Moldova. Se vorbește deja despre Moldova ca fiind următoare țintă și aș vrea să vă întreb dacă sunt justificate în acest moment îngrijorări cu privire la țara noastră având în vedere vecinătatea cu Moldova.
- Președintele României: Nu sunt justificate îngrijorările la țara noastră, asta am spus înainte. Românii pot sta liniștiți. România este în siguranță. Este apărată de cea mai mare Alianță, dar nici îngrijorările legate de Moldova nu au o justificare. Nu există niciun fel de date, în afară de speculații în media că Moldova ar fi ținta vreunui atac sau ar fi planificată o acțiune care privește Moldova. Problemele Moldovei vin din numărul mare de refugiați, din slăbiciunea economică și din situația energetică. Știți foarte bine că Moldova este stat captiv, primește energie doar din două surse, din Rusia și din Transnistria și cam acestea sunt problemele Moldovei. Și aici putem să ajutăm cu finanțări, cu transfer de energie și, sigur, cu sprijin pentru economia Moldovei, dar dincolo de asta nu avem, la momentul acesta, când vorbim, niciun fel de date că ar exista alte amenințări.
- Jurnalist: Veți lua în discuție astăzi cu aliații și situația depozitului de muniție sovietică din Transnistria?
- Președintele României: Această temă nu a fost pusă pe agenda discuției de astăzi.
- Jurnalist: Domnule Președinte, aveți posibilitatea să vorbiți astăzi cu Președintele american, Joe Biden, atât la NATO, cât și la Consiliul European. Veți ridica tema unei prezențe permanente americane și NATO pe teritoriul României în discuții cu omolog american?
- Președintele României: Întărirea Flancului Estic înseamnă, evident, prezență permanentă. De aceea am insistat pe Grupul de Luptă care e este o prezență permanentă, dar, sigur, față de această prezență permanentă, pe noi ne ajută foarte mult și prezența rotațională care face ca tot timpul să fie un număr destul de mare de forțe americane în România și acest lucru ne bucură.
Editor : Robert Kiss
- Etichete:
- rusia
- nato
- ucraina
- klaus iohannis
- summit nato
- razboi în ucraina
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Top Citite
Recomandările redacţiei
Ultimele știri
Citește mai multe Te-ar putea interesa și:
Partenerii noștri