Kievul retrage acreditările mai multor jurnaliști occidentali, printre care corespondenţi de la CNN şi Sky News

Data publicării:
President Zelensky Visits Liberated Kherson
Kievul retrage acreditările mai multor jurnaliști occidentali. Foto: Profimedia Images

Armata ucraineană a retras acreditările mai multor jurnalişti occidentali după ce au relatat din regiunea Herson, recent recucerită, au afirmat oficiali citaţi luni de dpa, potrivit Agepres.

„Recent, unii reprezentanţi ai media au ignorat interdicţiile şi avertismentele existente şi au început să relateze din Herson fără consimţământul comandanţilor militari şi al departamentelor relevante de PR, chiar înainte de finalizarea măsurilor de stabilizare”, a scris pe Facebook Statul major general, ca explicaţie pentru această măsură.

Nu este clar ce jurnalişti au fost vizaţi.

Potrivit unor informaţii din media, cel puţin şase corespondenţi de la CNN şi Sky News şi-au pierdut acreditările.

Conform portalului media ucrainean Detector.media, doi jurnalişti de la canalul de internet ucrainean Hromadske au rămas şi ei fără acreditarea militară din cauza unei relatări din Herson.

Armata rusă s-a retras la sfârşitul săptămânii trecute din partea de nord-vest a regiunii Herson, inclusiv din oraşul-capitală al acesteia.

Reinstalarea armatei ucrainene în aceste zone se desfăşoară încet, ca măsură de precauţie.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că eliminarea minelor din Herson şi din regiunea înconjurătoare este una din cele mai importante măsuri imediate.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri