Kievul protestează la Bruxelles şi Varşovia împotriva restricţiilor la importurile de grâu ucrainean

Data publicării:
boabe de grau peste steagul ucrainei
Sectoarele agricole din statele UE vecine Ucrainei sunt afectate de liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene. Foto: Profimedia Images

Ministerul de externe de la Kiev a anunţat sâmbătă că a înaintat note de protest Poloniei şi Uniunii Europene, apreciind că limitarea importurilor de grâu ucrainean este "categoric inacceptabilă", transmite Reuters. Ministrul de externe al Ucrainei, citat de dpa, a salutat însă acordul în această privinţă anunţat vineri de Comisia Europeană

"Astfel de restricţii, oricum ar fi justificate, nu respectă Acordul de Asociere între Ucraina şi UE, nici principiile şi normele pieţei unice europene", susţine ministerul de externe de la Kiev. 

"Există motive legale depline pentru reluarea imediată a exporturilor de produse agricole ucrainene către Polonia, România, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria, precum şi pentru continuarea exporturilor neîngrădite către alte state membre ale UE", arată documentul, citat de Agerpres. 

Comisia Europeană a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu cele cinci ţări, dintre care patru limitaseră unele importuri agricole din Ucraina, pe motiv că perturbă pieţele interne. România a reclamat de asemenea efectele afluxului de cereale ucrainene ieftine. 

"Am acţionat pentru a răspunde îngrijorării fermierilor atât din statele europene vecine, cât şi din Ucraina", a scris pe Twitter comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei. El a anunţat că Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungarie vor retrage măsurile luate, iar pentru grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui Comisia va aplica în schimb "măsuri excepţionale de salvgardare". 

Acordul anunţat ar putea limita intrările produselor respective din Ucraina la cantităţile destinate tranzitului. Ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, a apreciat sâmbătă acordul. Prezent la Stockholm, la o reuniune a omologilor săi din UE, el a spus că blocarea importurilor nu doar că ar dăuna ţării sale, ci ar provoca suferinţe teribile în Orientul Mijlociu şi în Africa.

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri