Kevin McCarthy încearcă cu disperare să-i convingă pe republicani să-l voteze șef la Cameră înainte de al 12-lea vot

Data actualizării: Data publicării:
Kevin McCarthy
Până acum, 11 runde de vot nu au produs niciun rezultat în Camera Reprezentanților. Foto: Profimedia Images

Aleșii americani din Camera Reprezentanților vor încerca din nou, vineri, să-și aleagă un lider, după patru zile de blocaj politic și după 11 runde eșuate de vot în care republicanii nu au fost capabili să-și depășească conflictele interne.

Kevin McCarthy, până acum lider al republicanilor în acest for legislativ, nu reușește de patru zile să obțină sprijinul colegilor, iar camera inferioară a Congresului Statelor Unite rămâne paralizată după ce neofasciștii trumpiști au decis să impună o „blocadă” împotriva lui McCarthy, în ciuda faptului că acesta e susținut chiar și de idolul lor, fostul președinte Donald Trump.

Până acum, 11 runde de vot nu au produs niciun rezultat în Camera Reprezentanților, McCarthy nereușind să treacă de pragul de aproximativ 200 de voturi, deși republicanii au o majoritate de 222 (218 voturi sunt necesare).

Un astfel de blocaj politic în legislativul american nu a mai fost văzut dinainte de Războiul Civil (1861-1865), conflict purtat între Nordul aboliționist (Uniune) și Sudul sclavagist (Confederație).

McCarthy are nevoie să convingă 16 dintre colegii care i se opun pentru a putea obține șefia Camerei și deja a făcut concesii serioase adversarilor săi, inclusiv prin oferirea posibilității de a fi îndepărtat din funcție mai ușor și o slăbire dramatică a autorității sale.

Deși încearcă să-i convingă de mai multe zile, pare că există discuții cu privire la noi concesii care l-ar putea aduce pe McCarthy peste limita de 218 voturi. El speră că dacă va reuși să-i convingă pe unii dintre adversarii săi, acest lucru va pune suficientă presiune pe ceilalți să renunțe la opoziție.

Totuși, este posibil ca o soluție să nu poată fi obținută nici de-a lungul următoarelor ore, iar Camera Reprezentanților să rămână paralizată încă și mai multe zile.

Speaker-ul Camerei Reprezentanților este al doilea în linia de succesiune la președinția Statelor Unite, după vicepreședinte, și este unul dintre cei mai puternici oficiali din arhitectura constituțională americană – stabilește agenda politică și legislativă în camera inferioară, iar lucrările acesteia nu se pot realiza în absența lui. Fără un lider ales, reprezentanții nu-și pot nici măcar prelua oficial mandatele.

Așa-zișii „Never Kevins”, aleșii republicani care se opun alegerii lui McCarthy în funcția de speaker susțin că sunt sceptici cu privire la convingerile conservatoare ale acestuia, în ciuda susținerii din partea lui Donald Trump și în ciuda faptului că McCarthy s-a umilit cu loialitate până acum în fața fostului președinte și a susținătorilor săi extremiști. McCarthy însuși nu este un moderat sau un centrist – el s-a numărat printre membrii Congresului care au refuzat în ianuarie 2021 să certifice victoria lui Joe Biden și a repetat loial minciuna lui Trump conform căreia alegerile din 2020 au fost fraudate.

Republicanii au o majoritate la limită în camera inferioară a Congresului american – 222 de mandate, fiind necesare 218 voturi pentru un candidat pentru ca acesta să obțină președinția camerei.

Democrații dețin 212 mandate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce temperatură reglezi termostatul la centrală pe timp de noapte, doar pe timp de zi. Așa faci...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei