Jurnalista care a protestat față de invazia din Ucraina, numită „trădătoare” de fostul șef și acuzată de legături cu Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
FotoJet (72)
Jurnalista care a protestat față de invazia rusă din Ucraina FOTO: Profimedia Images

Marina Ovsianikova, jurnalista care a apărut la postul public de televiziune din Rusia cu un mesaj împotriva războiului, este deocamdată în libertate, dar va fi cercetată pentru pentru propagandă împotriva armatei, pentru care riscă 15 ani de închisoare. Între timp, Marina este atacată din toate părțile, înclusiv de postul de televiziune la care a lucrat până în ziua protestului curajos.

La aproape o săptămână după gestul Marinei Ovsianikova, șeful departamentului de știri de la Pervâi Kanal, șeful ei direct, a avut o intervenție televizată în care a numit-o pe aceasta „trădătoare” și a acuzat-o că are legături cu Marea Britanie. Aceasta a spus că nimic din comportamentul Marinei nu anunța ce avea să se întâmple în ziua respectivă, dar că ulterior s-a stabilit că aceasta avusese, cu câteva ore înainte de „gestul de trădare”, o convorbire telefonică cu Ambasada Marii Britanii.

Pe data de 14 martie, Marina Ovsianikova a intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct, purtând o pancartă pe care scria „Nu Războiului! Nu credeți propaganda, vă minte chiar de aici. Rușii împotriva războiului”.

Ulterior, jurnalista a fost reținută și mai multe ore nu s-a știut nimic despre ea. Dar între timp curajul ei a atras atenția întregii lumi. Președintele Ucrainei, Volodimir Zeleski, i-a mulțumit, iar cel al Franței, Emmanuel Macron s-a oferit să-i acorde azil politic.

Pe acest fond de simpatie internațională, Marina Ovsianikova a fost eliberată după ce a fost audiată timp de 14 ore, primind o amendă de 30.000 de ruble, adică aproximativ 250 de euro.

Dar e clar că ea nu va scăpa doar cu atât, mai ales după ce Kremlinul a reacționat la scurt timp. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a catalogat gestul drept „un act de huliganism”. „În ceea ce o priveşte pe această femeie, este vorba de un act de huliganism”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, salutând totodată postul de televiziune Pervîi Kanal pentru ceea ce el a caracterizat drept „calitate, obiectivitate şi promptitudine”.

Presa din Rusia a spus că Marina Ovsianikova va fi cercetată în continuare potrivit noilor legi semnate de Vladimir Putin și riscă până la 15 ani de închisoare, iar ieșirea publică a fostului șef întărește ideea că greul abia acum începe pentru ea.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri