Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească loviturile orbeşti şi bombardamentele asupra Ucrainei.
„Acesta este războiul lui Putin şi Putin trebuie să-l oprească”, a declarat presei Borrell, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Șeful diplomației UE participă vineri la o reuniune extraordinară a Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene pentru a discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
La reuniune iau parte şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune cu miniștrii de externe ai țărilor membre, că zilele care urmează vor fi „probabil” mult mai grele pentru Ucraina, cu și mai multe bombardamente rusești. Totodată, Stoltenberg a anunțat că aliații NATO au discutat despre solicitarea Ucrainei, care a cerut din partea NATO „no-fly zone”, dar au convenit că avioanele NATO nu ar trebui să opereze peste spațiul aerian ucrainean. „Dacă NATO s-ar implica, ar fi și mai mulți civili uciși”, a spus secretarul general.
Editor : I.C