Joe Biden le spune americanilor să apere dreptul la avort la vot, după informațiile că acesta ar urma să fie eliminat de Curtea Supremă

Data publicării:
Joe Biden
Joe Biden, președintele Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Joe Biden a făcut un apel la americani, marți, să voteze pentru apărarea dreptului fundamental la avort la alegerile legislative intermediare din toamnă, dacă Curtea Supremă a SUA va decide eliminarea acestuia la nivel federal, așa cum se preconizează după scurgerea în presă a unui document SCOTUS din 10 februarie care prevede eliminarea precedentului Roe v. Wade, care protejează dreptul la avort al femeilor americane.

Dacă cea mai înaltă jurisdicţie anulează jurisprudenţa pe care se bazează dreptul la avort în SUA din anii 1970, aşa cum lasă să se înţeleagă un document dezvăluit, luni seară, de Politico, „va ţine de aleşii naţiunii noastre, la toate nivelurile, să protejeze dreptul femeilor de a alege. Şi va ţine de alegători să aleagă candidaţi favorabili” faţă de dreptul la avort în noiembrie, a transmis președintele Statelor Unite.

„Vom avea nevoie de mai mulţi senatori favorabili dreptului la alegere, şi de o majoritate în acest sens în Camera Reprezentanţilor, pentru a adopta o legislaţie care să instituie jurisprudenţa existentă, pe care o voi promulga”, a dat asigurări președintele Biden, catolic practicant dar şi apărător al dreptului la avort. În ciuda credințelor sale religioase, Biden este un susținător al dreptului femeilor de a alege. 

Joe Biden, al cărui partid se teme de o înfrângere în alegerile de la jumătatea mandatului, promite în plus că administraţia sa „va fi pregătită” să reacţioneze când va veni decizia Curţii Supreme americane.

Preşedintele s-a referit în comunicatul său la un răspuns „administrativ” față de o eventuală decizie a SCOTUS, fără a furniza mai multe amănunte.

Democrații dețin o majoritate foarte mică în Camera Reprezentanților și o majoritate tehnică la Senat (n. red. - camera este împărțită 50-50 între republicani și democrați, votul hotărâtor aparținând vicepreședintei Harris), iar acestea nu le permit să legifereze la nivel federal asupra dreptului la avort, mai ales în condițiile în care majoritatea din Senat este deseori sabotată de senatorii democrați conservatori Joe Manchin (Virginia de Vest) și Kyrsten Sinema (Arizona).

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Incendiu la Turnul Eiffel din Franța. 1200 de turiști, evacuați de urgență, ce a cauzat focul
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...