Joe Biden către Volodimir Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO depinde strict de poporul şi guvernul ucrainean
Data publicării:
Preşedintele SUA Joe Biden i-a dat asigurări preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că aderarea Ucrainei la NATO este o decizie care depinde strict de poporul şi guvernul ucrainean, informează Reuters. Cei doi şefi de stat au avut joi o convorbire telefonică înaintea consultărilor preşedintelui american cu liderii formatului de la Bucureşti.
„Preşedintele Biden a spus-o foarte clar, că orice negocieri, orice decizie care implică Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Preşedintele Biden a spus foarte clar că decizia Ucrainei de a adera la NATO este doar decizia poporului ucrainean, decizia unui stat ucrainean suveran şi independent”, a spus Andrei Iermak, şeful cancelariei preşedintelui Zelenski.
Convorbirea telefonică dintre Biden şi Zelenski a durat o oră şi jumătate. Liderul de la Kieva a precizat că Biden a avut nişte „propuneri clare pentru deblocarea procesului de pace din estul Ucrainei”.