JO 2024 Vaticanul „deplânge ofensa” cauzată creştinilor la ceremonia de deschidere a jocurilor de la Paris

Data actualizării: Data publicării:
JO Paris cina cea de taina
Foto: Profimedia Images

Vaticanul „deplânge ofensa” adusă creştinilor de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, a cărei scenă a evocat „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci şi a prezentat travestiţi, informează AP. Directorul artistic al ceremoniei, Thomas Jolly, a negat în repetate rânduri că ar fi fost inspirat de „Cina cea de Taină” și a afirmat că scena a fost menită să celebreze diversitatea şi să aducă un omagiu ospăţului şi gastronomiei franceze.

La o săptămână după ce o furtună de critici a izbucnit în jurul evenimentului, Sfântul Scaun a emis o declaraţie în limba franceză în care se declară „întristat de anumite scene de la ceremonia de deschidere” şi se alătură celor care au fost jigniţi, mai transmite AP preluată de News.ro.

„La un eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte pentru a împărtăşi valori comune, nu ar trebui să existe aluzii ridicole la religie”, a declarat acesta.

Pentru critici, scena din timpul ceremoniei din 26 iulie i-a evocat pe Iisus şi apostolii săi din celebrul tablou al lui Da Vinci. DJ-ul şi producătorul Barbara Butch - un simbol LGBTQ+ - purta o coafură argintie care arăta ca o aureolă, în timp ce era flancată de artişti travestiţi şi dansatori. Episcopii catolici ai Franţei au declarat că spectacolul îşi bate joc de creştinism.

Directorul artistic al ceremoniei, Thomas Jolly, a negat în repetate rânduri că ar fi fost inspirat de „Cina cea de Taină” și a afirmat că scena a fost menită să celebreze diversitatea şi să aducă un omagiu ospăţului şi gastronomiei franceze. Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris şi-au cerut scuze tuturor celor care au fost jigniţi de tablou.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a răspuns imediat când a fost întrebat de ce Sfântul Scaun răspunde abia acum, la o săptămână după eveniment şi după ce liderii catolici din întreaga lume şi-au exprimat indignarea faţă de scenă.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...