Japonia a aprobat un nou plan de apărare, în contextul tensiunilor cu China. Armata niponă va putea ataca teritorii inamice

Data actualizării: Data publicării:
Avioane-vanatoare-Japonia
Noua strategie japoneză de apărare prevede că forţele nipone pot lovi ţinte inamice şi pe teritorii străine. Foto: Profimedia Images

Guvernul nipon a adoptat vineri o nouă strategie în domeniul apărării care include pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial posibilitatea de a lovi ținte inamice în situații de ameninţare la adresa securităţii naţionale, precum şi o creştere-record a cheltuielilor militare, informeză Agerpres.

Principala noutate, numită în documente "capacitate de contraatac", stipulează că Japonia trebuie să dispună de mijloace militare pentru a lovi ţinte în teritoriu inamic "în cadrul unor măsuri minim necesare de autoapărare", pentru a face faţă la ceea ce autorii documentelor apreciază drept "cel mai grav climat de securitate de la cel de-al Doilea Război Mondial".

Documentele stabilesc trei condiţii în care pot fi realizate "contraatacuri": în cazul unei agresiuni împotriva Japoniei sau a unei ţări aliate care compromite supravieţuirea Japoniei, când nu există mijloace potrivite pentru a respinge un atac şi doar atunci când folosirea forţei este cât mai redusă cu putinţă.

Această măsură a generat critici din partea opoziţiei şi a experţilor juridici pentru că este dificil de încadrat în Constituţia niponă, care stipulează că ţara poate recurge la forţa militară doar pentru a se apăra şi că a renunţat la război ca modalitate de soluţionare a conflictelor internaţionale.

Japonia nu a mai dispus de capacităţi militare pentru a lovi ţinte inamice aflate la mare distanţă de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a adoptării unei Constituţii pacifiste şi a acordului bilateral de securitate cu SUA, ţară care garantează apărarea arhipelagului în faţa oricărei ameninţări la adresa teritoriului nipon.

Pentru a se dota cu aceste noi capacităţi, Japonia intenţionează să achiziţioneze armament "standoff" sau de atac la distanţă, între care se remarcă drept noutăţi achiziţionarea de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk, de producţie americană, şi dezvoltarea la nivel intern a rachetelor hipersonice, a rachetelor ghidate antinavă şi a dronelor de luptă.

Noua foaie de drum niponă în materie de apărare este menită să se adapteze ascensiunii militare a Chinei, definită drept "o provocare strategică fără precedent", constantelor lansări de rachete efectuate de Coreea de Nord şi invaziei Ucrainei de către Rusia, ţară cu care Japonia are dispute teritoriale.

Noua strategie de apărare are ca obiectiv creşterea cheltuielilor militare în Japonia între 2023 şi 2027 cu până la 2% din Produsul Intern Brut (PIB), ceea ce ar aduce Japonia la nivelul ţărilor membre ale NATO. De decenii, cheltuielile militare ale Japoniei reprezentau sub 1% din PIB, notează EFE.

În acest context, sute de niponi au manifestat vineri în faţa Kantei, sediul şefului guvernului nipon, în semn de protest faţă de noua foaie de drum în domeniul apărării.

"În ultimii 80 de ani, după cel de-al Doilea Război Mondial, am avut o politică în care am încercat să frânăm cheltuielile militare şi am renunţat la forţă. Acum, guvernul distruge această politică", a declarat pentru EFE Shigeo Kimoto, în vârstă de 67 de ani, unul dintre organizatorii manifestaţiei.

În opinia acestui protestatar, dacă Japonia decide să se doteze cu rachete cu rază lungă de acţiune, acest lucru ar putea fi perceput de China ca o ameninţare, iar Beijingul ar putea trece la represalii.

De altfel, noua strategie japoneză deja a provocat, înainte de anunţul oficial, iritarea Beijingului care face în mod regulat aluzie la militarismul brutal japonez din prima jumătate a secolului al XX-lea, China fiind una dintre victimele acestuia.

China se "opune ferm" acestei politici care "se îndepărtează de angajamentul Japoniei în favoarea unor relaţii bilaterale şi unui consens" cu Beijingul şi care "conţine calomnii fără temei împotriva Chinei", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, citat de AFP.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...