Jair Bolsonaro s-a întors în Brazilia după trei luni de „exil”

Data publicării:
Jair Bolsonaro face cu mâna de sub un geam
Jair Bolsonaro a revenit în Brazilia, după ce a stat trei luni în Florida. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, s-a întors din exilul autoimpus din Statele Unite, la aproape patru luni de când și-a încheiat mandatul, pe fondul unei investigații cu privire la evenimentele din 8 ianuarie, când susținătorii săi au încercat să copieze tentativa de insurecție din SUA, din 6 ianuarie 2021, relatează BBC.

Liderul de extremă-dreapta a ajuns în capitala țării, Brasilia, cu o cursă de linie. Susținătorii săi, înfășurați în steagul Braziliei, l-au așteptat la aeroport țipând „legendă”, însă Bolsonaro a fost condus pe o ieșire diferită.

Bolsonaro e în Brazilia pentru prima oară de când susținătorii săi au luat cu asalt congresul brazilian pe 8 ianuarie. El urmează să fie investigat pentru incitarea susținătorilor săi la rebeliune.

Au existat multe speculații cu privire la felul în care oamenii vor reacționa la venirea fostului președinte, după o absență de 89 de zile. După evenimentele din 8 ianuarie, polițiștii au luat măsuri suplimentare pentru venirea lui Bolsonaro, inclusiv prin izolarea zonelor cu risc crescut și prin creșterea numărului de forțe de ordine.

Fanii lui Bolsonaro au încercat să-l vadă pe fostul președinte, însă au plecat rapid după ce fiul acestuia, Eduardo, le-a comunicat că a plecat spre sediul partidului său.

Șeful Partidului Liberal (n. red. – de fapt un partid neo-fascist) a spus că își dorește ca Bolsonaro să fie activ în campania pentru alegerile locale de anul viitor, însă fostul președinte a declarat, anterior, în SUA, că nu intenționează să conducă opoziția la guvernul actualului președinte, Lula da Silva.

Analiștii spun că în absența sa de trei luni din politica braziliană, alți politicieni s-au remarcat ca lideri conservatori pe scena politică braziliană.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...