Rusia a confirmat joi arestarea în Italia a lui Artiom Us, fiul guvernatorului regiunii Krasnoiarsk din Siberia, transmite AFP. Ambasada rusă la Roma a precizat că Us a fost reţinut luni, pe aeroportul Malpensa din Milano, la cererea Statelor Unite.
Suspectul este implicat în vânzarea ilegală de tehnologii americane către Rusia, într-un dosar în care justiţia din SUA a inculpat la sfârşitul săptămânii trecute circa zece persoane. Washingtonul susţine că unele din tehnologiile respective au fost utilizate în luptele din Ucraina.
Conform acuzării, Us, împreună cu alţi patru cetăţeni ruşi şi doi brokeri venezueleni din domeniul petrolier, a cumpărat din Statele Unite componente electronice pentru avioane, radare şi rachete, pe care le-a revândut unor firme ruseşti producătoare de armament, încălcând astfel sancţiunile în vigoare împotriva Rusiei.
Reţeaua a folosit, se pare, aceeaşi firmă paravan pentru a transfera milioane de barili de petrol din Venezuela către Rusia şi China.
Un alt suspect în acelaşi dosar, Iuri Urehov, a fost arestat tot luni în Germania, conform Departamentului Justiţiei de la Washington, care a cerut extrădarea lui în SUA, informează Agerpres.
Guvernatorul din Krasnoiarsk, Aleksandr Us, a susţinut pe Telegram că "este evident caracterul politic al acestor acuzaţii".
Arestările au avut loc în timp ce Moscova şi Washingtonul negociază schimbul unor deţinuţi, printre care baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată în Rusia la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri.
Editor : A.V.D