Autoritățile din Italia au găsit un cadavru în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc incidentul în care au fost implicați cei trei români. Momentan nu există o identificare oficială a cadavrului, însă autoritățile sunt sigure că este vorba despre Cristian Molnar, potrivit News.ro.
Identificarea oficială nu a fost încă realizată de autoritățile din Italia, însă cel mai probabil este vorba despre cadavrul băiatului în vârstă de 25 ani de ani, luat de viitură în urmă cu câteva săptămâni de apele învolburate ale râului împreună cu prietenele sale.
Scăderea nivelului apei a facilitat recuperarea trupului românului. Corpul acestuia a fost găsit prins între crengi și stânci la o distanță de aproximativ 500 de metri de podul roman din Premariacco. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la unitate de salvare din zonă.
Între timp, investigaţiile ordonate de procuratură continuă: vineri, în laboratorul de criminalistică informatică din Udine, a început evaluarea tehnică nerepetabilă a telefonului mobil al Patriziei Cormoş, singurul găsit după tragedie, relatează News.ro.
A fost realizată o copie a dispozitivului, pentru a evita o posibilă deteriorare şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces. În plus faţă de experţii desemnaţi, la analiză au participat şi persoane desemnate de familiile victimelor. Potrivit primelor informaţii, Patrizia ar fi apelat de patru ori numărul unic de urgenţă, 112, de fiecare ea fiind preluată de patru operatori diferiţi.
Editor : Redacția Digi24