Italia a aprobat o lege care permite confiscarea navelor care salvează migranți

Data publicării:
Membrii organizaţiei SOS Mediterranee împart veste de salvare celor 14 migranţi aflaţi în pericol pe o barcă, în Marea Mediterană, pe 1 iulie 2021.
Cel puțin 62 de migranți s-au înecat în largul coastelor Italiei, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a rupt în două din cauza valurilor mari. Foto: Profimedia Images

Parlamentul italian a aprobat joi o hotărâre de guvern care limitează acțiunile navelor care salvează migranți din Marea Mediterană și care prevede inclusiv confiscarea acestor ambarcațiuni în cazul unor abateri repetate de la noile reguli, informează Agerpres.

Conform hotărârii, navele trebuie să ceară "fără întârziere" permisiunea de a intra într-un port după ce salvează migranţi din Marea Mediterană, fără a mai căuta alte ambarcaţiuni cu refugiaţi.

Până acum, navele folosite de organizaţii neguvernamentale navigau timp de mai multe zile în larg, efectuând mai multe operaţiuni de salvare înainte de a se îndrepta către Italia.

Noua lege prevede amenzi de până la 50.000 de euro pentru comandanţii care nu respectă procedura, precum şi confiscarea navelor în caz de repetare a abaterilor.

"Dacă imigraţia nu este controlată, creează exploatare, muncă forţată, muncă ilegală. Dacă imigraţia nu este controlată, creează enclave de ilegalitate şi infracţiuni, provocând un sentiment de insecuritate socială", a argumentat în parlament Nicola Molteni, subsecretar de stat în ministerul de interne.

Premierul Giorgia Meloni afirmă că misiunile de salvare încurajează migranţii să rişte traversarea pe mare, din Africa de Nord în Italia.

Organizaţiile caritabile susţin însă că migranţii pornesc la drum oricum, fără a aştepta apropierea unor nave de salvare. Grupurile umanitare afirmă că interzicerea salvărilor multiple va duce la şi mai multe decese, iar ONU a cerut Italiei să retragă proiectul legislativ după ce fusese deja aprobat luna aceasta de Camera Deputaţilor.

Organizaţiile neguvernamentale se plâng de asemenea că guvernul italian le obligă să transporte migranţii în porturi îndepărtate din nordul peninsulei, departe de locurile unde se efectuează salvările. Costurile pentru ONG-uri au crescut mult după impunerea restricţiilor, iar în ultimele luni au mai ieşit în larg doar câteva nave.

Cu toate acestea, numărul de migranţi sosiţi în Italia nu a scăzut; anul acesta, s-au înregistrat 12.667 de intrări, faţă de 5.273 în aceeaşi perioadă din 2022.

Cel puţin 157 de migranţi au fost daţi dispăruţi şi probabil au murit în 2023, în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană. Un document al ministerului de interne consemna, potrivit Reuters, că anul trecut din circa 105.000 de migranţi, doar 10% au fost aduşi în Italia de navele organizaţiilor neguvernamentale.

"Este pur şi simplu un mod greşit de a aborda această criză umanitară", a arătat înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk.

Luna trecută, Biserica Catolică din Italia a apreciat că noile măsuri încalcă dreptul internaţional şi trebuie abandonate.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...